TIMISOARA. A trecut un an de cand au fost reluate operatiile pe inima la copii, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara, iar in tot acest timp, aproape 100 de copii au fost tratati de echipele de medici de aici.
In martie 2022, o echipa tanara si entuziasta, condusa de profesorul Tammam Youssef, printr-un acord intre Policlinica San Donato Italia si Ministerul Sanatatii din Romania, vindecau cinci inimi mici si fragile si marcau un eveniment de foarte mare importanta – dupa aproape 15 de ani de inactivitate in sfera chirurgiei pediatrice cardiace, Timisoara redevenea un punct important pe harta.
De atunci, 95 de copii cu varsta cuprinse intre 5 luni si 16 ani au primit sansa de a duce o viata normala. Dintre acestia, 48 au fost operati, iar altor 12 li s-au corectat defectele cardiace prin proceduri interventionale.
„Rezultatele acestui an ne arata cat de departe putem ajunge atunci cand dorinta reala de dezvoltare a conducerii Institutului de Boli Cardiovasculare Timisoara este sprijinita atat de Ministerul Sanatatii cat si de actori nonguvernamentali. Ne dorim sa continuam pe acest drum„, transmit reprezentantii Institutului de Boli Cardiovasculare din Timisoara.
Va reamintim, la Timisoara s-au reluat operatiile pe cord la copii, incepand din luna martie a anului 2022, dupa o pauza de 15 ani. La Institutul de Boli Cardiovasculare au fost amenajate sali de operatii speciale pentru interventiile la copii, dotate cu cea mai noua tehnologie, cu lampi moderne si camere video care transmit interventiile live pe monitoare, cu aparate de anestezie si 4 pompe de circulatie extracorporala.
Pregatirile pentru reinceperea operatiilor de chirurgie cardiaca pediatrica au durat aproape 3 ani, timp in care au fost realizate amenajarile, iar medicii au fost pregatiti in clinici din Italia, dar si din Romania, la Targu Mures si Bucuresti.