„Lituania indeplineste toate criteriile de convergenta”, a transmis Executivul UE, care considera ca tara poate adopta euro la 1 ianuarie 2015. Decizia trebuie sa fie aprobata de liderii europeni, apoi de ministrii de Finante, la jumatatea lunii iulie, fiind necesar si acordul Parlamentului European.
„Eforturile noastre si munca pe care am depus-o au fost apreciate”, a declarat premierul lituanian Algirdas Butkevicius, care considera ca acest acord este o etapa spre o dezvoltare mai rapida si o viata mai buna pentru populatia tarii.
Comisarul insarcinat cu afacerile economice, Olli Rehn, a salutat politica bugetara si reformele economice serioase ale Lituaniei, care au condus la o crestere impresionanta a prosperitatii cetatenilor lituanieni.
Raportul Comisiei Europene arata ca dintre tarile UE care nu au adoptat inca moneda unica, Romania, Ungaria si Suedia nu indeplinesc conditiile de aderare. Ele vor fi reevaluate peste doi ani.
Sursa: realitatea.net