Opinia Timisoarei

O noua validare pentru UPT. Scoala timisoreana de masini hidraulice  isi confirma traditia si valoarea

TIMISOARA. Unul dintre domeniile în care Universitatea Politehnica Timișoara, cu o tradiție de peste 100 de ani de excelență în educație și cercetare, a dus o muncă de pionierat este cel al mașinilor hidraulice, Școala înființată de profesorul Aurel Bărglăzan și dusă mai departe la prestigiul internațional de academicianul Ioan Anton, își păstrează și astăzi reputația.

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica SA, în 20 octombrie 2023 au fost semnate documentele de recepție a punerii în funcțiune a hidroagregatului nr.1 din cadrul Centralei Hidroelectrice Slatina, modernizat printr-o investiție totală de aproape 27 milioane lei. La proiect a contribuit și Universitatea Politehnica Timișoara, specialiștii UPT elaborând cama combinatorică prin măsurători și teste index la putere constantă care permit evitarea incertitudinilor de măsurare a debitului in-situ, aceasta reprezentând o premieră pentru România.

Concret, în cadrul contractului UPT BC76 – HE 29-2799.22 din 2022, cu tema „Determinarea unei came combinatorice optimizată din punct de vedere al vibrațiilor și randamentului”, echipa coordonată de prof.univ.dr.ing. Romeo Susan-Resiga, formată din șef lucrări dr.ing. Alin Bosioc, ing. Marin Anica și cercetător științific I dr.ing. Sebastian Muntean a efectuat pe durata a 4 luni complexe și laborioase măsurători hidrodinamice și de vibrații in-situ. Experții UPT au dezvoltat și aplicat o metodă inovativă de teste index la putere constantă, care le-a permis elaborarea și implementarea camei combinatorice în regulatorul electronic al turbinei. Această etapă esențială asigură operarea automată a hidroagregatului cu maximizarea randamentului și minimizarea vibrațiilor, așa cum s-a constatat și în proba de 72h al cărei succes a condus la introducerea hidroagregatului de tip bulb (turbina Kaplan cu ax orizontal) în exploatare curentă.

Metoda dezvoltată și validată de experții UPT a fost prezentată la „9th IAHR Meeting of the WorkGroup on Cavitation and Dynamic Problems in Hydraulic Machinery and Systems”, găzduită de UPT în 10-12 octombrie 2023, cu titlul „In-situ updating of the cam surface for double regulated bulb turbine”.

Contribuția Școlii de Mașini Hidraulice din cadrul UPT la dezvoltarea tehnologică a hidroagregatelor ce echipează hidrocentralele din România îi confirmă încă odată valoarea și profesionalismul care se înscriu în tradiția Politehnicii timișorene.

Nu întâmplător, Universitatea Politehnica Timișoara și Hidroelectrica SA au decis, încă din 2020, dezvoltarea unei infrastructuri strategice de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, inclusă, de altfel, și în Strategia Investițională a SPEEH Hidroelectrica SA, ca o recunoaștere a calității cercetării științifice și dezvoltării tehnologice în acest domeniu derulată în cadrul Centrului de Cercetări în Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe.

Proiectul constă în realizarea unui stand experimental pentru investigarea complexă a caracteristicilor energetice și cavitaționale ale turbinelor hidraulice, respectiv a regimurilor tranzitorii rapide și a secvențelor de pornire/oprire pentru obținerea de know-how în vederea fundamentării deciziilor de retehnologizare a turbinelor existente sau de realizare a noilor turbine, respectiv pentru validarea soluțiilor tehnice în conformitate cu condițiile reale de exploatare a hidroagregatelor.

Prin această investiție majoră urmează a fi puse bazele unui Centru de Excelență în Hidroagregate în cadrul Universității Politehnica Timișoara – Centrul de Cercetări în Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe, coordonat de prof.univ.dr.ing. Romeo Susan-Resiga.

 

Exit mobile version