TIMISOARA. Doua dintre scolile cele mai aglomerate din Timisoara s-ar putea… extinde, iar elevii ar urma sa invete in alte locatii decat in prezent, dupa ce Primaria a inceput demersurile pentru a inchiria sau a intra in proprietatea unor spatii care, in trecut, au fost folosite tot in sistemul de invatamant.
Autoritatile au aprobat inceperea negocierilor pentru inchirierea fostului Liceu de Posta, aflat in plin centrul orasului, pentru ca aici sa fie mutati o parte din elevii de la Liceul Pedagogic Carmen Sylva.
„In unele locuri nu avem cum sa cream noi spatii de invatamant. In zona centrala vrem sa recurgem la inchirierea de spatii de la Posta Romana. In zona aceasta a orasului trebuie sa asiguram noi spatii de invatamant”, a spus primarul Nicolae Robu, explicand ca pana de curand nu a reusit sa ajunga la o intelegere cu reprezentantii Postei, insa acum sunt sanse.
Pe de alta parte, au inceput demersurile si pentru trecerea in proprietatea Primariei a fostului liceu Agricol, care in prezent este in administrarea Ministerului Educatiei. In acest caz, procedura cere o Hotarare de Guvern pentru ca intreaga proprietate sa treaca in zestrea de imobile a municipalitatii.
„Acolo ne-am dat acceptul sa se realizeze un nou sediu pentru Inspectoratul Scolar. Nu s-a facut nimic si e pacat sa se degradeze totul. Merita sa investim. Din pacate, de ani multi, si nu dau vina pe Inspectoratul Scolar, acolo este in degradare totul. E spatiul nefolosit si se degradeaza, pentru ca nu ii poarta nimeni de grija. Incercam sa aducem in patrimoniul municipiului Timisoara tot ce este acolo”, a precizat primarul Nicolae Robu.
Odata intrate in proprietatea primariei, spatiile fostului liceu Agricol din Timisoara urmeaza sa fie complet modernizate, iar autoritatile vor sa mute aici o parte din elevii Scolii Gimnaziale nr. 19, una dintre cele mai aglomerate unitati de invatamant din Timisoara.