O inedita expozitie de fotografie are loc la Centrul de Informare Turistica de pe strada Alba Iulia pana in 12 mai 2013.
Pozele sunt realizate de un grup de pasionati ai tururilor pe bicicleta si au scopul de a promova utilizarea bicicletei ca mijloc de transport, miscarea in aer liber, potentialul cicloturistic al Banatului, precum si cele mai interesante rute din sud-vestul tarii.
Privit deseori ca un sport extrem, greu de practicat pentru persoanele neantrenate, ciclismul este totusi unul dintre cele mai accesibile forme de divertisment. Fotografiile realizate in diferite momente ale anului, in locuri cu un farmec deosebit, doresc sa trezeasca pasiunea pentru acest sport si in randul vizitatorilor.
„Lumea imbraca alte culori atunci cand este explorata pe doua roti. Devii mai receptiv la fumusetea care te inconjoara, gasesti timp sa admiri o frunza, o piatra sau curbura unui rau, toate acestea in timp ce practici un sport, care, pe langa beneficiile sale evidente pentru sanatate, are si o puternica latura sociala. Intre biciclisti nu exista rivalitat,e ci doar prietenie izvorata dintr-o pasiune comuna” afirma organizatorii.
Cele 25 de lucrari sunt realizate de: Bogdan Alupei, Andrei Balint, Ioan Emil Botescu, Dorin Claici, Catalin Gavrila, Daniel Humelnicu, Alin Neamtu, Marcel Savu, Adrian Teghiu si Carol Varga.
Vernisajul va avea loc joi, 18 aprilie, la ora 18.00, ocazie cu care vor fi prezentate si cateva filme scurte, din turele cicloturistilor timisoreni.