TIMIS. O tona si jumatate de pesti morti au fost scosi de localnici dintr-o balta de pescuit din judetul Timis. Operatiunea a fost cu atat mai dificila cu cat pesti grei de zeci de kilograme au plutit deasupra apei.
S-a intamplat in orasul Sannicolau Mare din judetul Timis. Oamenii au observat cum pestii plutesc deasupra apei si au inceput sa ii scoata cu ce au putut, la mal. Apoi i-au incarcat in carute si i-au transportat in pubele pentru a fi aruncati.
Au fost chemati si pompierii sa intervina. Acestia au folosit 3 motopompe, intre care una de mare capacitate, pe care au dus-o la Sannicolau Mare, tocmai de la Timisoara.
CITESTE SI: Vom avea un nou punct de trecere a frontierei in judet, foarte aproape de Timisoara!
Din primele cercetari se pare ca din cauza caniculei a scazut nivelul de oxigen din apa, mai ales ca in balta vegetatia este foarte putina, iar pestii pur si simplu s-au sufocat.
Au fost luate probe din apa, dar si din pestii morti, iar Directia Sanitara Veterinara va stabili exact cauza mortii pestilor.
In urma interventiei pompierilor, mai multi pesti, de dimensiuni mai mici, insa, au fost salvati.
Oamenii din Sannicolau Mare spun ca a fost cea mai calduroasa luna iunie, din ultimii ani, iar acest fapt a dus la moartea atator pesti din balta de pescuit.