Daca prima partida disputata vineri seara, in care din tabara banatenilor au lipsit Lela, Halca, Daninfelds dar si Chikovani, accidentat la Nationala, s-a incheiat la egalitate(26-26), in cel de-al doilea meci disputat sambata dimineata CH Politehnica s-a impus cu 30-28(16-10).
Pentru ultima confruntare cu Oroshaza in echipa timisoreana au intrat si jucatorii menajati vineri, iar Daninfeld a fost principalul marcator al lui Poli, cu 7 goluri.
Partida de sambata a adus si o premiera pe banca tehnica a lui Poli, preparatorul fizic al banatenilor, Sorin Sarandan aflandu-se in postura de antrenor al alb-violetilor. Timisoreanul l-a inlocuit pe tehnicianul Constantin Stefan, care dupa amicalul de vineri seara a plecat alaturi de ‘secundul’ Dan Dumitru in Danemarca pentru a participa la cursul de Master Coach, un stagiu de perfectionare organizat de EHF in paralel cu Campionatul European, la care sunt prezenti mai multi antrenori din Romania.
„Este bine ca am castigat acest meci pentru moralul jucatorilor, dar la jocul acesta nu ne-am propus neaparat sa castigam, ne-am propus sa ne facem jocul si sa integram in echipa absolut toti jucatorii. Au jucat si cei care in primul meci nu au intrat deloc sau au jucat foarte putin. Din pacate, avem inca destul de multe medicale si cei care au intrat atat Daninfeld cat si Halca sunt incomplet refacuti, sunt undeva la 70 la suta din potential. Dar peram ca pe saptamana viitoare sa revina suta la suta, iar Lela probabil de luni o sa-si reia si el antrenamentele si sa poata sa evolueze si el la Targu Jiu saptamana viitoare in cele 2 jocuri de pregatire”, a spus Sarandan.
Timisoreanul care s-a retras din activitatea de jucator in vara nu exclude ca pe viitor sa ajunga si oficial in postura de antrenor al vreunei echipe de handbal. ” Probabil ca la un moment dat o sa fac si lucrul asta, de curand am incheiat cariera de jucator, am ocupat o functie in conducere, acum fac pregatirea fizica, probabil la un moment dat o sa incep sa si antrenez,nu o sa fie foarte greu pentru ca nu am fost rupt niciodata de fenomen, sunt implicat de multa vreme. Dar cu siguranta este mult mai greu ca antrenor, trebuie sa gandesti pentru mai multi nu doar pentru tine, este un cumul de calitati pe care trebuie sa le ai. Pe langa un foarte bun tehnician, trebuie sa fii un bun pedagog, psiholog, pentru ca lucrezi cu 20-22 de oameni, caractere diferite si atunci este mai dificil”, a mai spus Sarandan.
Pana la revenirea lui Constantin Stefan, Sarandan se va ocupa de pregatirea alb-violetior.