TIMISOARA. Batranii de peste 65 de ani din Timisoara care nu au pe nimeni care sa ii ajute pe perioada starii de urgenta primesc un sprijin din partea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.
DGASPC a decis ca odata cu intrarea in vigoare a noilor restrictii de circulatie, numarul 0256-983, cunoscut drept „Telefonul copilului” sa fie pus 24 de more din 24 si la dispozitia batranilor care au nevoie de ajutor in Timisoara.
Varstnicii, sau cei care cunosc batrani neajutorati, pot suna la acest numar de telefon pentru a cere ajutor.
Batranii sunt indemnati sa sune mai intai la serviciul public de asistenta sociala din localitatea de domiciliu, din cadrul Primariei, pentru a fi luati in evidenta. Daca nu reusesc sa ia legatura cu vreun reprezentant al Primariei, atunci sunt sfatuiti sa sune la 0256-983. Aici un operator va prelua datele persoanei si solicitarea facuta si se vor face demersurile necesare pentru ca aceasta sa primeasca sprijin.
„DGASPC Timis este alaturi de toate persoanele aflate în dificultate, de toți cei care au nevoie de ajutor. Solidaritatea, empatia si sustinerea reciproca sunt cu atat mai importante in aceste zile in care intreaga lume este pusa la incercare, in contextul actual, al pandemiei si al riscului de raspandire a COVID-19. Vom continua sa ne adaptam acestei situatii si sa luam masuri in sprijinul cetatenilor, astfel incat sa limitam la maxim interactiunea fizica, ramanand, insa, aproape de oameni„, transmit reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.
Foto: ziare.com