Timişorenii mai au foarte puţin de aşteptat până când se vor relaxa în cel mai spectaculos parc din Timişoara, amenajarea Iulius Gardens apropiindu-se de finalizare. Spațiul verde din inima Iulius Town, primul proiect mixt din vestul țării și cea mai mare investiție în real estate din regiune, în valoare de peste 220 de milioane de euro, a companiilor IULIUS și Atterbury Europe, va fi deschis publicului odată cu inaugurarea primei etape a ansamblului.
Iulius Gardens a presupus o investiție în valoare de 8,7 milioane de euro şi lucrări complexe de amenajare, fiind realizat de la zero peste noua parcare subterană din proiectul mixt. Parcul a fost realizat de o echipă de specialişti din Italia, Germania şi România, fiind gândit ca un spațiu care aduce timișorenii împreună, pentru recreere şi socializare, incluzând posibilități numeroase de entertainment pentru întreaga familie.
Peisagiștii au integrat în parcul din ansamblul Iulius Town peste 1.400 de arbori maturi, cu vârste de până la 60 de ani și înălțimi de până la 13 metri, aduși special de la pepiniere din Italia, cu peste 500 de autocamioane. Tei, fagi pendulari și piramidali, platani, arțari, stejari, castani, brazi, pini, carpeni, magnolii și alte specii, impresionante prin dimensiuni, coloritul frunzelor sau forma coroanelor, înfrumusețează întregul areal.
Oaza de verdeață este completată cu peste 10.000 de arbuști, de talie mare și medie, iar spectacolul de culoare este oferit de cele peste 45.000 de plante decorative: azalee, hortensii, trandafiri, camelii, wisteria, buxus, călini, forsythia și altele. Vizitatorii se vor putea destinde citind o carte pe iarbă, parcul beneficiind de suprafețe generoase acoperite cu gazon special, care permite traficul intens. Plantele sunt menținute verzi cu ajutorul unui sistem de irigare automatizat, care folosește apă pluvială, colectată într-un bazin special.
Iulius Gardens integrează și elemente de peisagistică inedite, așa cum este lacul central, ce se întinde pe o suprafață de 800 mp, care va fi animat de o micuță cascadă și de vegetație specială. De asemenea, va fi străbătut de un pod de lemn, de unde vizitatorii se pot delecta cu priveliștea asupra parcului.
Pe lângă peisajul natural, impresionant prin diversitatea și densitatea plantelor, timișorenii se vor bucura și de piațete pentru evenimente, alei de promenadă, dar și de numeroase restaurante și cafenele amenajate tematic, cu terase și panoramă spre spațiul verde.
Pentru copii, principala atracție va fi caruselul venețian supraetajat, fabricat special pentru Iulius Town Timișoara de către un producător italian cu o experiență de peste 50 de ani în industria parcurilor de distracție. Cei mici vor fi însoțiți în călătoria lor de figurine din povești. În timpul iernii, patinoarul va fi un magnet pentru timișoreni, indiferent de vârstă.
Cea mai mare zonă de cumpărături din afara Capitalei
Iulius Town este un ansamblu mixt dezvoltat în jurul Iulius Mall, în centrul Timișoarei. Proiect de regenerare urbană unic, Iulius Town oferă locuitorilor din regiune cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului, de peste 120.000 mp, dar și un pol regional de business, în cele trei imobile office clasa A operaționale fiind deja prezente mari companii din IT și Automotive. În prezent, se lucrează și la UBC 0, cea mai înaltă clădire de birouri din România, cu 155 m, 27 de niveluri și o suprafață închiriabilă de 52.000 mp.
Prima etapă de dezvoltare include: 450 de magazine, noi branduri, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, numeroase restaurante şi cafenele tematice, un parc, un centru de evenimente cu trei săli ultramoderne, 100.000 mp de spaţii office clasa A, un tunel auto şi 4.070 de locuri de parcare.