TIMISOARA. Nu au făcut-o cu o victorie la scor mare, însă fotbalistele de la Politehnica Timișoara au îndeplinit un prim obiectiv din acest sezon și vor juca în grupele Cupei României.
Fetele pregătite de Orlando Ștefan și-au confirmat statutul de favorite și au câștigat la scor de neprezentare în fața lui Fotbal Feminin Baia Mare, chiar în Maramureș.
Aida Bucșă, cu o dublă, și Anastasia Grecu-Băiaș au semnat cele trei reușite alb-violete, care o duc pe Poli pentru al doilea sezon la rând în grupele Cupei.
La sfârșitul săptămânii viitoare, Politehnica reia meciurile din liga secundă, iar prima întâlnire se va disputa tot pe terenul echipei din Baia Mare.
În runda inaugurală a returului va juca și ACS Roma Florin Pădurean, ot în deplasare, cu United Bihor.
Înaintea startului părții a doua a campionatului, cel două reprezentante ale Timișului sunt primele în seria a doua. Politehnica are 27 de puncte în cont, în timp ce ACS Roma ste la 8 lungimi în spate. Podiumul este completat de Universitatea Craiova.