Pana la aflarea deciziei Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal din 20 iunie conducatorii clubului de pe Bega au o singura certitudine: echipa alb-violeta nu va evolua in sezonul viitor in cupele europene. Pana ieri gruparea timisoreana figura pe site-ul oficial al forului fotbalistic continental ca si calificata in preliminariile Ligii Campionilor in editia 2011-2012.
Astazi insa, UEFA a scos-o pe Poli de pe lista echipelor care vor participa in cea mai importanta competitie de pe Batranul Continent. Timisoara a fost inlocuita cu FC Vaslui, echipa care a terminat campionatul pe pozitia a treia si care urma sa evolueze in Europa League. In locul formatiei moldave a fost pusa echipa clasata pe locul al saselea al Ligii 1, Gaz Metan Medias, care va participa in tururile preliminare ale Ligii Europa.
In 31 mai, comisia de licentiere din cadrul FRF a decis sa alunge vicecampioana din liga I din cauza datoriilor catre stat si mai multor nereguli in actele contabile.
Iancu: „Poli e acum in Liga a III-a! Vom cere despagubiri dupa decizia TAS!”
„Timisoara astazi e in Liga a III-a si dupa ce se va rejudeca va reveni in Liga I si va juca in preliminariile Champions League. Daca nu va mai putea, va trebui sa fie despagubita. Cel care va fi tras la raspundere va fi Mircea Sandu. Comitetul Executiv din 20 iunie nu ne intereseaza, ci doar decizia de la Lausanne si despagubirile. Sunt sigur ca mi se va face dreptate, dar nu stiu daca suficient de rapid pentru a mai putea juca in cupele europene”, a declarat Iancu.