TIMIS. Echipe mixte formate din politisti si reprezentanti ai Consiliului Judetean Timis vor iesi pe drumurile din judet pentru a controla masinile de transport de mare tonaj.
Miercuri a fost semnat un protocol intre Consiliul Judetean Timis si Inspectortatul Judetean de Politie Timis in baza caruia se vor elabora, lunar, programe de control, in functie de evolutia situatiei operative, detaliate pe trasee, perioade orare si puncte fixe de actiune ce permit cantarirea si masurarea dimensiunii vehiculelor.
Cele doua institutii vor sa ii determine pe transportatori sa respecte legile si sa protejeze drumurile judetene.
„Transportatorii trebuie sa inteleaga ca limitele de tonaj nu sunt optionale. Ele sunt impuse pentru a proteja structura drumurilor. Nu este o munca usoara. Avem in administrate o retea de 1300 de km de sosele, dar ne vom concentra pe zonele unde sunt cele mai mari probleme. Lucram de asemenea la automatizarea controalelor. Mai exact, devierea traficului greu prin cântare inteligente, care sa ne semnalizeze de la distanta orice depasire de tonaj. Investitia nu ar fi una extrem de costisitoare. in plus, costurile s-ar amortiza rapid prin reducerea gradului de deteriorare a soselelor”, spune presedintele CJ Timis, Alin Nica.
Un raport trimiestrial cu rezultatele acestor actiuni va fi prezentat Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica a Judetului Timis.