Trei turisti, iubitori de sporturi extreme, au ramas blocati pe raul Nera si au avut nevoie de interventia pompierilor sambata seara pentru a fi scosi din apa.
Doi barbati, ambii in varsta de 58 de ani si o fetita de 10 ani au plecat cu barca pe Nera sa faca rafting. In apropierea localitatii Sasca Romana au ramas blocati pe rau dupa lasarea intunericului. Au apucat sa sune la 112 si sa ceara ajutor, dupa care au pierdut semnalul.
La fata locului au ajuns echipaje ale salvatorilor din Oravita, care au avut nevoie de 20 de minute pentru a-i localiza pe cei trei. In cele din urma, toti au fost adusi in siguranta la mal.
„Apelul la 112 s-a efectuat în jurul orei 22:30, iar, în cel mai scurt timp, la fata locului s-au deplasat salvatorii oraviteni, care au cercetat zona si au cautat persoanele aproximativ 20 de minute, fiind una fara semnal. În urma incidentului, persoanele nu au avut de suferit, fiind aduse la mal, in siguranta, de catre pompieri. Cei doi barbati, în varsta de 58 de ani, si o fetita de 10 ani, nu au necesitat îngrijiri medicale. Acestia au fost preluati de catre echipajul Inspectoratului de Politie Judetean si au fost transportati la locul unde erau cazati„, au transmis reprezentantii ISU Caras-Severin.