TIMISOARA. Operatiuni pe doua fronturi la Timisoara dupa tragedia teribila din Complexul Studentesc, unde un bloc intreg a fost evacuat dupa ce 2 copii si mama unuia dintre ei au murit, iar mai multe persoane au fost internate in spital. Totul dupa ce saptamana trecuta in imobil s-a desfasurat o actiune de dezinsectie si deratizare.
UPDATE: A fost retinut patronul firmei de deratizare din Blocul Mortii la Timisoara
Dupa ce peste zi au fost mobilizate importante forte la locul nenorocirii, iar locatarii blocului cu 200 de garsoniere au fost evacuati pentru, odata pentru a se verifica ce substante au fost folosite in imobil, iar oamenii sa fie evaluati medical, pe seara autoritatile au reluat cercetarile.
Echipele de verificare chimica, purtand costume speciale, au intrat din nou in fiecare locuinta si, folosind aparatura de masurare, preiau informatii legate de nivelul de concentratie al substantelor.
Mai mult, se fac cercetari si la blocul de langa cel in care s-au produs tragediile, unde, de asemenea, casa scarii si fiecare locuinta vor fi analizate de echipe CBRN venite de la Sibiu in ajutorul celei de la Timisoara.
La fostul club 30, respectiv la restaurantul Papa Sam, unde aceeasi firma de dezinsectie Bistim Dera s-a ocupat de deratizare si dezinsectie recent, nu au fost descoperite substante periculoase, spun autoritatile.
VIDEO: George Stefanita
La Centrul de Comanda organizat chiar in vecinatatea blocului au venit presedintele Consiliului Judetean Timis Calin Dobra si primarul Nicolae Robu pentru a sta de vorba cu coordonatorii actiunii de cercetare, care e condusa de seful ISU Timis, de seful Politiei Timis si reprezentanti ai DSP.
Politistii continua sa-i audieze pe reprezentantii firmei de deratizare, iar dosarul urmeaza sa fie preluat de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.
Mitropolia se ocupa de evacuati, oferindu-le adapost si masa calda si ii va inmormanta pe unul dintre copii si pe mama acestuia
De cealalta parte, Mitropolitul Banatului IPS Ioan Selejan a demarat o actiune de ajutorare a evacuatilor din blocul de pe strada Mioritei nr. 8.
Daca mai bine de jumatate dintre locatari, dupa evaluarile medicale, au decis sa plece la rude si prieteni, pentru ceilalti Mitropolia Banatului a sigura cazare la Manastirea Sag si la un hotel din oras, oferindu-le oamenilor un acoperis deasupra capului, un loc unde sa doarma, dar si o masa calda.
Mai mult, Mitropolitul Banatului a precizat ca biserica va fi cea care se va ocupa de inmormantarea copilasului de 3 ani si a mamei sale, intrucat tatal este in continuare in stare grava in spital.
In acest moment, in Spitalul Judetean Timisoara mai sunt internati 8 adulti, iar la Spitalul Louis Turcanu 9 copii. Dupa controalele medicale impuse de autoritati, medicii au decis sa-i tina sub supraveghere pentru a se asigura ca sunt in afara oricarui pericol.
Va reamintim, doi copii si mama unuia dintre ei au murit, in ultimele zile, la Timisoara. Initial, s-a crezul ca primul copil, un bebelus de numai 10 zile, ce si-a pierdut viata, s-ar fi inecat cu lapte, insa in momentul in care 15 apeluri au fost primite la 112 de la aceeasi adresa, medicii au anuntat politia. Autoritatile au convocat Comitetul pentru Situatii de Urgenta si au inceput verificarile in blocul cu pricina. 200 de apartamente au fost evacuate si 40 de oameni au fost dusi la analize.
Echipele de cercetare Chimica, Biologica, Radiologica si Nucleara fac verificari amanuntite in blocul de garsoniere in care s-au petrecut tragediile.
Aici, in cursul saptamanii trecute s-a facut o ampla operatiune de dezinsectie si deratizare, insa pana la acest moment, nu s-a stabilit o legatura clara intre acest lucru si intoxicatiile ce ar fi putut provoca cele 3 decese. De asemenea, doua localuri din Timisoara, in care aceeasi firma a facut dezinsectie si deratizare, au fost fost inchise, pentru a se face si acolo cercetari, insa nu au fost gasite substante periculoase.
A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa.