TIMISOARA. Politehnica Timisoara infrunta Petrolul Ploiesti in primul duel al anului din Liga 2. Echipa viola isi doreste sa continue parcursul pozitiv de la finele lui 2021, desi vizitatorii de joi ocupă chiar prima pozitie in campionat.
CITESTE SI: Momentul in care reincep operatiile pe inima la copii in Timisoara, la Institutul de Boli Cardiovasculare
„Incepem anul in viteza maxima, pentru ca ne asteapta un meci foarte dificil. Pe de o parte, dificil prin faptul ca jucam cu liderul campionatului, pe de alta parte prima etapa are un specific aparte. Speram sa trecem cu bine peste acest joc, pentru ca avem nevoie si de puncte si de un rezultat pozitiv, care sa ne dea incredere pentru partidele urmatoare, care sunt la fel de dificile precum jocul cu Petrolul. Am avut un final de an bun, nu trebuie sa uitam lucrul acesta si ne dorim sa continuam pe aceeaşi linie”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
„E clar ca va fi un joc in care foarte important va fi echilibrul dintre cele doua momente ale jocului – atac si aparare. Cred ca foarte important e sa valorificam situatiile de joc pe care sper sa ni le cream. Sigur ca sunt multe necunoscute, este iarasi foarte important modul in care va evolua jocul, cum va evolua rezultatul pe parcursul jocului si, in functie de asta, ponderea pe una sau alta din fazele de joc va fi mai mult sau mai putin importanta”, a precizat tehnicianul alb-violetilor.
„Ne asteapta un meci dificil, intalnim liderul campionatului, dar eu cred ca printr-o organizare buna si puterea grupului putem sa obtinem un rezultat pozitiv. Cred ca este un meci intre doua echipe de traditie, eu cel putin ma astept sa fie destul de multa lume la stadion”, a spus si Octavian Ursu, marcator in victoria Politehnicii cu Petrolul din 2019 (scor 3-0).
Partida Politehnica Timisoara – Petrolul Ploiesti, din etapa a XVII-a a Ligii 2, de disputa joi, 24 februarie, de la ora 20:00 (televizat), pe stadionul „Dan Paltinisanu”. Prahovenii sunt pe locul 1, cu 42 de puncte, in timp ce alb-violetii sunt pe 14, cu 20 de puncte acumulate in prima parte a stagiunii. Lovitura simbolică de start a acestei partide va fi data de Petre Mehedintu, component de baza al puternicei formatii studentesti din anii ’70.