„Eu zic ca trebuie sa fim realisti si sa facem pasi mici, sa nu ne gandim dintr-o data asa de sus, important e sa ne pregatim bine, jucatorii noi sa se integreze cat mai repede si vom vedea ce va fi. Dupa parerea mea, ramanerea in prima liga e cel mai bun obiectiv in acest moment pentru ca e foarte greu, prea repede s-au facut toate. A fost aceasta promovare care a venit intr-un timp foarte scurt, iar acum suntem aici si eu zic ca n-are rost sa ne agitam si sa promitem ca facem si dregem, trebuie sa fim concentrati pe ceea ce trebuie sa facem in acest an, iar mentinerea in primul esalon e un lucru bun pentru inceput”, a spus capitanul lui ACS Poli.
Ovidiu Petre va reveni in Liga I dupa o pauza de mai bine de 3 ani, insa nu considera ca primul esalon din Romania s-a schimbat foarte mult in acest timp. „Nu mi se pare nici sa fi scazut, nici sa fi crescut, vad Liga I ca si atunci cand am jucat eu ultima oara in Romania, dar timpul va demonstra. Nu pot sa spun ca mi-e dor de Liga I, pentru ca fotbalul e tot fotbal peste tot, dar mi-am dorit sa ajungem aici pentru ca eu de asta am venit la Timisoara, sa pun umarul la promovare si sa ajut atat cat pot ca echipa sa ramana pentru o perioada cat mai lunga in Liga I”, a mai spus Petre, care nu a avut preferinte in privinta adversarului din pentru etapa: „Indiferent de adversar, nu avem altceva de facut decat sa jucam”, a spus mijlocasul.
Capitanul lui ACS Poli a evitat sa faca pronosticuri in privinta echipelor care se vor bate in sezonul acesta la titlu: „Pe hartie, favoritele raman aceleasi, dar nu se stie niciodata, ati vazut ce s-a intamplat si in anii trecuti cand a castigat Galatiul sau Urziceniul, se pot intampla multe, nu stii ce te asteapta intr-un campionat”, a spus mijlocasul.