Candidatul Partidului Mișcarea Populară la Primăria Timișoara, Marius Dugulescu, continuă turul de forță prin Timișoara și ia toate cartiere la pas. De data aceasta a ajuns în zona din nordul orașului, în Calea Aradului, unde a stat de vorbă cu oamenii pentru a le afla problemele. Principala nemulțumire a locuitorilor din zona respectivă este legată de poluare, poluare ce vine atât de la firma Continental, cât și din în urma traficul supraaglomerat.
”Am avut bucuria să mă întâlnesc cu cetățenii din Calea Aradului, mi-au fost semnalate foarte multe probleme, probleme pe care le cunoșteam deja. Prima și cea mai mare dintre ele care a fost amintită de foarte multă lume a fost mirosul deosebit de greu care vine de la firma Continental. Poluarea din zonă este insuportabilă și aici și în zona Lipovei, cetățenii se plâng și nu mai știu ce să facă, sunt disperați, au făcut petiții peste petiții și-au pus speranțele că în 2012 această problemă se va rezolva, au primit promisiuni multe, dar nu au primit nimic în schimb. Iată-ne în anul 2016 și ei sunt în aceeași situație, nu pot să respire pe balconul lor și este incredibil cum dintr-un oraș al florilor, dintr-un oraș cu multă verdeață și cu aer curat am ajuns în situația de față să avem o astfel de poluare. Bineînțeles că alte probleme au fost semnalate despre construcții care îngreunează traficul din zonă, un sens giratoriu care iarăși blochează tot traficul. Sunt multe problemele amintite. M-am bucurat să iau pulsul străzii și totodată sunt foarte optimist cu privire la alegerile din 5 iunie. Cred că vom câștiga Primăria Timișoarei și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul cetățenilor sperăm ca Timișoara să fie un oraș așa cum ni-l dorim cu toții, un oraș frumos, curat și cel mai important să-și păstreze spiritul de oraș al Revoluției, un oraș al respectului și al demnității”, a declarat candidatul PMP la Primăria Timișoara, Marius Dugulescu.
Problema traficului a fost semnalată și de candidatul la Consiliul Local Timișoara, din partea PMP, Gheorghe David. Acesta spune că a văzut în decursul anilor cum s-a dezvoltat și s-a extins zona, însă infrastructura a rămas aceeași ca în urmă cu 30 de ani. Candidatul PMP crede că finalizarea centurii Timișoarei ar rezolva o mare parte din probleme, însă este conștient că aceasta se va realiza doar cu sprijin de la București.
”Semnalez și eu o problemă, cel puțin importantă pentru locuitorii din zona Aradului, dar nu numai, este cea a traficului. Problema mare se datorează lipsei centurii. Acest lucru face să intre tot traficul prin oraș, apoi să fie deviat pe alte străzi, marea problemă e traficul greu care nu poate fi dirijat pe orice stradă, iar în felul acesta se crează blocaje mai ales în ore de vârf. Eu cred că ar trebui rezolvată problema centurii, dar lucrul acesta trebuie căutat cât mai grabnic și de către autoritățile locale pentru a face presiune cât mai mare pe Guvernul României, indiferent care este el. Eu sper ca această problemă să fie rezolvată și să fie prinsă centura în bugetul de anul viitor. Sperăm ca în iarnă parlamentarii Partidului Mișcarea Populară să poată face lobby astfel încât să rezolve și această problemă pentru Timișoara, dar totodată și autoritățile locale trebuie să facă demersuri la București. Cunosc această zonă din 1980, așa că pot spune multe despre ea, despre cum s-a dezvoltat zona,dar drumul a rămas același”, spune Gheorghe David, candidat din partea PMP la Consiliul Local Timișoara.