TIMISOARA. Relaxati, in fata unui pahar de vin, Alin Nica, liderul PNL Timis, si Dominic Fritz, primarul ales al Timisoarei, din partea USR PLUS, transmit un nou mesaj optimist.
Cele doua formatiuni isi mai dau o sansa si prelungesc perioada de negociere pentru formarea majoritatilor pentru guvernarea locala.
Aceasta, dupa ce sambata, la ceremonia de investire a noului Consiliu Judetean, cei doi au aratat ca securea razboiului a fost ingropata si au dat asigurari ca vor colabora pentru binele Timisoarei si al judetului.
Alin Nica si Dominic Fritz au postat simultan aceeasi fotografie, facuta pe o terasa din centrul istoric al Timisoarei, si acelasi mesaj pe paginile lor oficiale de Facebook.
„Am avut mai multe conversații in ultimele zile. Am decis impreuna sa prelungim perioada de negociere in speranța ca vom ajunge la o ințelegere intre PNL și USR PLUS despre majoritați stabile și asumate atât in Consiliul Județean cât și in Consiliul Local. Suntem conștienți de responsabilitatea mare cu care timișorenii și timișenii ne-au incredințat in 27 septembrie și hotarâți sa transformam Timișoara și Timișul impreuna„, au scris cei doi pe conturile de pe reteaua de socializare.
Va reamintim, liderii PNL si cei ai USR-PLUS din judetul Timis nu au reusit sa ajunga, joi, la un consens in privinta guvernarii locale, cele doua parti nu s-au putut intelege in privinta functiilor de viceprimari in Timisoara si de vicepresedinti ai Consiliului Judetean Timis. Liberalii s-au aratat deranjati si de declaratiile deputatului USR Catalin Drula care a precizat, miercuri, ca partidul sau negociaza proiecte, nu functii. Or, cand PNL a cerut indepartarea tocmai a referirilor la functii din intelegere, cei de la USR PLUS s-au aratat iritati. Astfel, liberalii n-au mai semnat protocolul de colaborare.
Ulterior, primarul ales al municipiului Timisoara, Dominic Fritz, a declarat ca este dispus sa se alieze chiar si cu PSD sau Pro Romania, pentru majoritate in Consiliul Local Timisoara, si i-a transmis lui Alin Nica un ultimatum, pe Facebook.
Vineri, Alin Nica a semnat protocolul, in cadrul unei conferinte de presa, si a declarat ca il asteapta si pe Dominic Fritz sa faca acelasi gest pana luni.
Sambata, prezent la Timisoara, premierul Ludovic Orban, presedintele PNL, a declarat ca partidul sau va face alianta cu USR PLUS, in Timis si la Timisoara, pentru guvernarea locala.
In ceea ce priveste investirea in functie a primarului Dominic Fritz, marti la Tribunalul Timis este programata sedinta judecatorilor care vor solutiona cele 3 contestatii depuse impotriva validarii mandatului sau.