Opinia Timisoarei

‘Parcul’ din lobby – concept inedit in Iulius Town Timisoara

TIMISOARA. Iulius Town Timisoara, complexul mixed-use inaugurat in august 2019, o investitie de peste 440 de milioane de euro a companiilor IULIUS si Atterbury Europe, mai face un pas pentru a-i aduce pe oameni mai aproape de natura. Astfel, in receptia cladirii de birouri United Business Center 3 au rasarit copaci.

Cei care lucreaza in imobilul office sau cei care vin doar in vizita au o surpriza atunci cand trec pragul cladirii. Imaginea din lobby pare desprinsa dintr-un tablou de inspiratie mediteraneana, ale carui „vedete” sunt cei trei maslini negri. De jur imprejurul copacilor au fost amenajate canapele, astfel ca cei care lucreaza in spatiile office se pot bucura de o pauza in mijlocul „naturii”, fara sa iasa din cladire. Tabloul natural este completat de alti 25 de artari, carpeni si ginkgo biloba, care imprejmuiesc terasele exterioare ale cladirii, de la etajele 1 si 2.

Astfel, United Business Center 3 este o „cladire verde” atat din punct de vedere conceptual, fiind realizata conform celor mai inalte standarde de sustenabilitate, cat si al amenajarilor, datorita spatiilor verzi din cladire si de pe terase. in plus, natura nu a fost nicicand mai aproape de o cladire de birouri, deoarece Iulius Town include o gradina impresionanta, dispusa pe o suprafata de 43.700 de mp, cu arbori maturi, spatii de relaxare, piatete pentru evenimente si un lac in care se oglindesc siluetele zvelte ale cladirilor de birouri. Investitia in Iulius Gardens a depasit 8,7 milioane de euro.

Natura face minuni asupra starii noastre de spirit. Am mizat pe confortul pe care il creeaza un astfel de peisaj verde nu doar afara, ci si in cladire, in imediata vecinatate a biroului. De aceea, ne-am gandit sa eliminam frontierele si sa ducem gradina Iulius Town in interior, pentru a le permite angajatilor o conexiune directa cu elementele naturale. Este un concept viu, plin de culoare, care a schimbat in mod placut receptia cladirii UBC 3”, a spus Laurentiu Manea, Office Buildings Manager Iulius Town Timisoara.

Receptiile cladirilor de birouri United Business Center sunt gandite ca spatii de relaxare si socializare, zone de intalnire prietenoase, elegante si moderne. Arta are, in acest context, un rol important. in prezent, receptia UBC 3 gazduieste o expozitie cu lucrarile graffiti ale artistilor care au pictat, in timpul verii, peretii tunelului auto din complexul Iulius Town.

Iulius Town Timisoara este cel mai mare proiect de regenerare urbana inaugurat anul acesta in Romania. Acesta a fost dezvoltat in jurul Iulius Mall si include componentele retail, office, parc si entertainment, oferind cel mai mare spatiu de shopping din afara Bucurestiului (120.000 mp si 450 de magazine) si un centru de business ultramodern, format din trei cladiri de birouri functionale, cu o suprafata totala de 50.000 mp. O a patra cladire de birouri – UBC 0 – este in constructie si va fi cea mai inalta cladire din Romania.

Exit mobile version