Astfel, in proiectul de lege adoptat de Comisia de statut se mentioneaza ca solicitarea de retinere, arestare sau perchezitie „trebuie sa contina indicarea cazului prevazut de Codul de procedura penala si motivele concrete si temeinice, care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei”.
In baza acestei solicitari, parlamentarii pot decide la nivelul comisiei de specialitate in cel mult 3 zile recomandarea pe care o fac plenului respectivei camere a Parlamentului, scrie mediafax.ro.
De asemenea, Comisia de statut propune in finalul proiectul de lege un amendament care face referire la abrogarea oricaror prevederi contrare in cazul parlamentarilor. „Orice dispozitie contrara prezentei legi se abroga”, se arata in finalul raportului comisiei de specialitate.
Raportul Comisiei pentru statut in cazul propunerilor de modificare a statutului senatorilor si deputatilor urmeaza a fi supus votului plenului Parlamentului in sedinta de marti.
Parlamentarii pot avea functii in cercetare, creatie intelectuala si in domeniul didactic
Comisia de Statut a decis, luni, sa mentina o prevedere din Statutul deputatilor si senatorilor potrivit careia parlamentarii pot exercita functii sau activitati in domeniile didactic, al cercetarii stiintifice ori ale creatiei intelectuale, precum si in alte domenii stabilite de lege.
In proiectul de modificare a Statutului senatorilor si deputatilor alineatul (3) al articolului 29, care prevedea ca „deputatii si senatorii pot exercita functii sau activitati in domeniile didactic, al cercetarii stiintifice ori ale creatiei intelectuale, precum si in alte domenii stabilite de lege” era propus pentru abrogare.
Alesii care renunta la masini pot beneficia de o suma forfetara pentru transport
Comisia de Statut a adoptat un amendament la proiectul de modificare a Statutului senatorilor si deputatilor prin care se prevede ca parlamentarii care opteaza sa renunte la autoturism pot beneficia de o suma forfetara pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscriptie.
Astfel, in Comisia de Statut s-a introdus un amendament care prevede ca „deputatii si senatorii pot beneficia de autoturism pentru desfasurarea activitatilor legate de exercitarea mandatului” si ca, „optional, prin renuntarea la dreptul prevazut la alin. (1), deputatii si senatorii pot benefica de o suma forfetara al carei cuantum este stabilit prin Hotararea Birourilor Permanente, in functie de resursele bugetare ale celor doua Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscriptie, pe baza de declaratie pe propria raspundere, care reprezinta document justificativ”.
Totodata, parlamentarii din Comisia de Statut au adaugat si un alt amendament potrivit caruia contravaloarea a 7,5 litri combustibil la 100 km parcursi, cel mult pentru un drum dus-intors saptamanal, se deconteaza doar daca parlamentarul in cauza nu s-a deplasat cu trenul, caz in care beneficiaza de calatorie gratuita.
Amendamentul introdus prevede ca „deputatii si senatorii care folosesc autoturismul pentru a se deplasa din circumscriptia electorala in care au domiciliul la lucrarile Parlamentului si inapoi, cei care au domiciliul in Bucuresti si se deplaseaza in circumscriptia electorala in care au fost alesi si inapoi, precum si cei care se deplaseaza din localitatea de domiciliu in circumscriptia electorala in care au fost alesi si inapoi, daca nu au folosit mijlocul de transport prevazut la alin. (1) (trenul, n.r) vor primi contravaloarea a 7,5 litri combustibil la 100 km parcursi, cel mult pentru un drum dus-intors saptamanal”.
Este interzisa angajarea rudelor la cabinete, dar e posibila reangajarea personalului avut anterior
Un alt amendament adoptat luni de Comisia de Statut la proiectul care modifica Statutul senatorilor si deputatilor mentine prevederea prin care este interzisa angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, dar permite reangajarea, la dobandirea unui nou mandat, a personalului avut anterior. Acest lucru ar fi fost motivat in cadrul discutiilor de faptul ca in legislatia in vigoare privind conflictul de interese parlamentarul care si-ar angaja fostii angajati s-ar putea afla sub incidenta legii.
„Angajatii cu carte de munca sau contract civil al unui Birou parlamentar pot fi reangajati in biroul aceluiasi deputat sau senator si in noul mandat, in cazul realegerii acestuia”, se mentioneaza in cadrul articolului 38 din proiectul legislativ.
De asemenea, a fost mentinuta interdictia ca la nivelul birourilor parlamentare sa fie angajate rude ale parlamentarilor. „Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia pana la gradul al III-lea nu pot fi angajati la respectivul birou parlamentar”, se mai arata in raportul Comisiei de statut.
Participarea la procesul de legiferare nu constituie conflict de interese
Comisia pentru Statutul senatorilor si deputatilor a adoptat, in noaptea de luni spre marti, un amendament prin care se defineste conflictul de interese in cazul parlamentarilor, mentionandu-se ca acesta nu se poate afla in aceasta situatie prin participare la procesul de legiferare.
Amendamentul adoptat in Comisia pentru statut modifica un nou articol introdus de initiatori prin care se preciza ca, in cazul unei decizii privind conflictul de interese adoptata de ANI si ramasa definitiva, parlamentarul poate fi sanctionat disciplinar cu interzicerea participarii la activitatile din Parlament pentru cel mult 6 luni.
La nivelul comisiei a fost convenita inclusiv definirea conflictului de interese in cazul senatorilor sau al deputatilor: „Exista un conflict de interese atunci cand un deputat si/sau un senator are un interes personal care ar putea influenta nepermis exercitarea functiilor sale”.
„Nu exista conflict de interese atunci cand deputatul si/sau senatorul beneficiaza de un avantaj prin simplul fapt ca face parte din populatie ca ansamblu sau dintr-o categorie extinsa de persoane”, se arata in articolul nou introdus.
De asemenea, membrii Comisiei de statut au convenit asupra faptului ca „participarea la procesul de legiferare nu constituie conflict de interese”.
„Deputatul sau senatorul aflat in conflict de interese, constatat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila se sanctioneaza disciplinar cu interzicerea participarii la lucrarile Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioada de cel mult 6 luni”, se mai arata in textul adoptat la nivelul Comisiei pentru statut.
Parlamentarul declarat incompatibil de ANI, mai greu de demis
Comisia de Statut a mentinut, luni, in raportul la proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, amendamentul presedintelui Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, de eliminare a prevederii prin care mandatul inceta la data ramanerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI.
Astfel, potrivit proiectului de Statut initial, mandatul de senator sau deputat inceta „la data ramanerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI de constatare a incompatibilitatii”.
Senatorul PNL Tudor Chiuariu a propus eliminarea acestei prevederi, in cadrul reuniunii Comisiilor juridice, care au avizat proiectul, eliminare care a fost mentinuta si de catre parlamentarii din Comisia de Statut, care au adoptat, luni noaptea, cu unanimitate, un raport cu amendamente la Statutul parlamentarilor.
Pe de alta parte, parlamentarii din Comisia de Statut au mai eliminat din propunerile de modificare a Statutului parlamentarilor si prevederea potrivit careia „mandatul unui senator sau deputat inceteaza la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care se constata existenta unei averi nejustificate si a starii de incompatibilitate”.
Astfel, daca raportul Comisiei de Statut va fi adoptat de plenul reunit, mandatul unui senator sau deputat va inceta, din motive ce tin de incompatibilitate, la data mentionata in cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, la data adoptarii unei hotarari a Camerei din care face parte parlamentarul sau la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti prin care se respinge contestatia la raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea.