Opinia Timisoarei

Pasajul Solventul din Timisoara ar putea fi construit cu bani de la Guvern. Se depune cererea de finantare

TIMISOARA. Dupa ce la finalul lunii octombrie, consilierii locali ai Timisoarei au aprobat primele cereri de finantare prin Programul National Anghel Saligny, acum, acestia si-au dat votul pentru incercarea de a obtine bani din acelasi fond si pentru una dintre cele mai importante investitii in infrastructura ce urmeaza sa se realizeze in oras, Pasajul Solventul.

CITESTE SI: Vor fi scaldate in lumina 3 bulevarde mari din Timisoara, cu o jumatate de milion de euro

Dupa votul din Consiliul Local, autoritatile vor trimite o cerere de finantare pentru amenajarea trecerii subterane, pentru care e incheiata demult licitatia, iar contractul cu constructorul a fost semnat inca din toamna anului trecut.

Depunem si Pasajul Solventul, ati votat deja cele doua pasarele. (…)

Noi credem ca este necesar un program de dezvoltare regionala, mai ales pentru zonele rurale, doar ca acest program trebuie sa invete din lectiile invatate, sper, din PNDL 1 si PNDL 2 si, propunerea USR PLUS a fost sa fie criterii foarte clare, o transparentizare a procedurii de selectie.

Asta nu inseamnca ca eu n-o sa ma lupt pentru obtinerea unor fonduri din acest fond. Ar fi malpraxix financiar sa nu incerc sa obtin fiecare leu in plus pentru bugetul Timisoarei. O fac cu toata convingerea. La fel cum putem sa avem anumite critici fata de alte programe de finantare, asta nu inseamna ca nu putem aplica pentru aceste fonduri si chiar vom vedea, atunci cand se da drumul la aceste fonduri, daca vor fi alese proiecte de calitate, si cred ca suntem de acord ca proiectul Solventul este de calitate si merita finantat din bugetul de stat pe care timisorenii il sustin din impozitele lor„, a spus primarul Dominic Fritz, inainte ca proiectul sa fie votat.

Autoritatile spera sa primeasca din fondurile guvernamentale 127 de milioane de lei, din totalul de 132,2 milioane de lei, atat cat costa construirea pasajului pe sub cele 10 linii de cale ferata.

***

Pasajul Solventul urmeaza sa faca legatura intre Calea Bogdanestilor si strada Garii, pe sub liniile de cale ferata.

Prin Pasajul Solventul va fi construita o linie de tramvai, amplasata pe axa drumului, care va face legatura intre linia de tramvai de pe Calea Bogdanestilor (aflata in curs de modernizare printr-un proiect pe fonduri europene) si o linie de tramvai noua pe strada Garii.

Valoarea contractului este de 132,2 milioane de lei, iar pasajul va fi realizat de o asociere de firme avand ca lider compania italiana Spic Internazionale, alaturi de POD-Proiect si Sylc Con Trans, impreuna cu 7 subcontractori. Cu alte cuvinte, 10 firme vor lucra pentru amenajarea Pasajului Solventul.

Documentele pentru demararea investitiei au fost semnate de reprezentantii Primariei Timisoara in 22 septembrie anul trecut, chiar sub pasarela pietonala din Ronat, ce traverseaza cele 10 linii de cale ferata din zona.

Pasajul de la Solventul ar urma sa aiba, in total, patru benzi de circulatie, acestea putand fi chiar largite la sase, cate trei benzi pe sens, plus liniile de tramvai.

Linia de tramvai care va fi amenajata prin el urmeaza sa ajunga pe str. Garii, pana in dreptul Garii de Nord, unde se va racorda la liniile 1, 2 si 8. Cu o latime de 34 de metri si o lungime de 87.

Pe de alta parte, Primaria Timisoara a mai cerut bani prin Programul Anghel Saligny pentru pasarela Gelu, respectiv pentru pasarela Tunelul Luminii, doua pasaje pietonale peste Bega.

CITESTE SI: Nu mai e doar pentru baronii PNL. Primarul Dominic Fritz anunta ca vrea sa depuna cat mai multe proiecte pentru finantare prin Programul Anghel Saligny. Primele – doua pasarele pietonale peste Bega 

Exit mobile version