TIMISOARA. Patinoarul din Parcul Copiilor, inaugurat in luna octombrie, nu prea are clienti, iar Primaria cauta solutii pentru ca timisorenii sa vina in numar cat mai mare sa patineze. Aceasta in conditiile in care acolo nu se ofera patine de inchiriat.
CITESTE SI: N-ai sa ghicesti cine canta de Revelion la Timisoara, in Piata Operei!
„Am avut in multiple solicitari de la copii sa le facem un patinoar. Iata ca, in sfarsit, l-am putut realiza, si l-am realizat intr-o tehnologie moderna, astfel incat el va functiona pe tot parcursul anului si sunt convins ca aceasta ii va bucura foarte mult pe micuti. Tehnologia este una bazata pe un plastic special, care aluneca si care prin urmare nu necesita temperaturi speciale. Se va putea patina aici in bune conditii, pentru ca alunecarea este la 90% din alunecarea de pe gheata cea mai buna, dar se mentine la acest nivel pe tot parcursul utilizarii, in timp ce suprafetele de gheata naturala, dupa ceva timp de la folosinta ajung sa nu mai alunece la acelasi nivel si sa scada cu 20 de procente alunecarea„, spunea Nicolae Robu in octombrie la deschiderea patinoarului din Parcul Copiilor.
CITESTE SI: Incendiu la Timisoara! A luat foc un cabinet veterinar! FOTO!
La doua luni de la deschidere, investitia pare a fi una inutila, deoarece piticii care ar fi trebuit sa il foloseasca sunt din ce in ce mai putini. Totusi, Primaria cauta solutia pentru a aduce la viata patinoarul in care s-a investit aproape o jumatate de milion de lei.
„Noi am vrut sa il dam in alt regim, sa fie gratuit, sa vina fiecare cu patine si sa-l foloseasca. Noi nu ne putem transforma in administratie de patinoare. Ca sa-l folosesti concret cu patine, ce sa facem, sa fim acum si furnizor de patine? Incercam o varianta de genul asta. Dam in administrare, vine cineva si inchiriaza patine.Intretinerea o vom asuma ca nu e mare lucru. Dar daca ai patine, trebuie sa ai si oameni care sa le dea. El este folosit, dar foarte putin. La un patinoar oferit de agentii privati ati vazut ce e. Accesul nu va fi gratuit pentru ca nu putem noi sa platim, va fi dat in administrare privata„, a declarat Nicolae Robu.
Suprafata de distractie e facuta dintr-un plastic special, peste care se da cu o solutie gelatinoasa ce ajuta la alunecare. Patinoarul poate fi folosit in orice sezon, pentru ca rezista de la -40 la +40 de grade Celsius. Exceptie vor face zilele in care ploua torential, intrucat atunci nu e practicabil.
Reprezentantii Primariei au stabilit si programul de functionare a patinoarului, care va putea fi folosit pe timp de vara intre orele 14.00 si 20.00, iar pe timp de iarna intre orele 12.00 si 18.00.