TIMISOARA. Decizie importanta luata la nivelul Primariei Timisoara. Nicolae Robu a dat dispozitie subordonatilor sai sa nu mai elibereze niciun document unitatilor comerciale de alimentatie publica daca nu au acord ISU. Este vorba de cluburi, restaurante, baruri, cafenele, pub-uri, magazine alimentare, supermarketuri, hipermarketuri, covrigarii, cofetarii, etc. Aceasta desi noua lege nu prevede pentru toate obligativitatea unui aviz ISU.
„Am dat o dispozitie la Biroul de Achizitii sa transmita unitatilor comerciale de alimentatie publica faptul ca au obligatia sa aiba aviz ISU. Nu se va mai elibera nimic fara acord ISU. Nu va mai exista Declaratia pe proprie raspundere. Am fixat un termen de 30 de zile sa obtina avizul, dupa 30 de zile se considera nule actualele avize de functionare pe care le au de la primarie„, a spus Nicolae Robu.
Edilul a declarat ca s-au facut controale si in unele cazuri s-a imbunatatit situatia, iar verificarile continua.
„Nu stiu numarul unitatilor care nu au aviz, pentru ca pana acum nu a fost necesar. In jur de 700 sunt in Timisoara, nu pot spune cu certitudine, pentru ca unele functioneaza inca fara acord de la primarie. M-am demarat actiune prin care s-au facut controale, s-a mai imbunatatit situatia. Se fac controale in continuare si le cerem unitatilor comerciale sa intre in legalitate„, sustine edilul Timisoarei.
Chiar daca noua lege nu prevede aviz ISU chiar pentru toate unitatile de alimentatie publica, Nicolae Robu isi asuma decizia si eventualele consecinte.
„Noua prevedere legala poate crea diverse probleme juridice cu legea nationala. Eu aplic un principiu de drept juridic. Consider ca, aplicand spiritul legii, sa cerem aviz ISU pentru toata lumea, chiar daca legea nu prevede asa ceva„, a declarat primarul Nicolae Robu.