TIMISOARA. Momente tensionate la Primaria Timisoara in aceasta dimineata. In urma unei sentinte judecatoresti, patronul unui strand din Timisoara si-a trimis executorul judecatoresc sa execute silit institutia.
Dupa un lung sir de procese, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a dat castig de cauza proprietarului de la Strandul Termal, iar Primaria Timisoara e buna de plata: aproape 3 milioane si jumatate de euro. N-a catadicsit insa sa achite niciun leu din despagubirile stabilite de magistrati.
Este vorba de contravaloarea lucrarilor de modernizare pe care acesta le-a facut vreme de 10 ani cat timp, municipalitatea refuzase intitial sa-i prelungeasca contractul de inchiriere pe teren si chiar ii ceruse sa plece. Primaria obtinuse o dispozitie de evacuare a firmei GPG, dar chiriasul a solicitat dreptul de retentie asupra imobilului, pana la achitarea datoriei de 3.428.892 euro, reprezentand imbunatatirile efectuate asupra imobilului.
In 2014, tot instanta obliga Primaria Timisoara la incheierea unui act aditional pentru prelungirea unui contract de inchiriere din 2004, pentru o perioada de opt ani, intre 30 iunie 2009 si 29 iunie 2017. Strandul Termal ZHH, de pe bulevardul Vasile Parvan, este amenajat pe un teren al Primariei. Prelungirea inchirierii a fost impusa in toamna trecuta, in premiera, de o decizie a instantei. Pentru ca au existat neintelegeri legate de prelungirea contractului pentru cei peste 12.000 mp, discutata in principiu in 2009, s-a ajuns la proces. Tribunalul Timis a obligat Primaria Timiaoara sa adopte o hotarare pentru aprobarea prelungirii contractului de inchiriere din 2004 pentru o perioada de opt ani, pana in iunie 2017.
”S-a pronuntat o sentinta judecatoreasca foarte ciudata pentru ceva ce s-a intamplat cu foarte multi ani in urma. Nu eram eu primar atunci si, intrucat noi am urmat o noua cale de atac pentru ca noi o consideram profund incorecta, nu am platit nimic din ea si asteptam sa nu se produca nicio executare silita pana nu se judeca finalul finalului”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Pentru inceput, in aceasta dimineata, executorul judecatoresc a venit la sediul de pe C.D. Loga, insotit de politisti si o jurista, si a cerut sa ridice doua masini Volkswagen parcate in curtea institutiei.
UPDATE: Executorul judecatoresc si jurista firmei au avut o discutie cu primarul Nicolae Robu. In urma intalnirii, reprezentantii strandului au decis sa mai pasuiasca Primaria Timisoara cu plata despagubirilor pana la 1 octombrie.