Opinia Timisoarei

Patru firme vor sa faca documentatia de 40.000 de euro ce va sta la baza modernizarii stadionului de rugby de la Timisoara

TIMISOARA. Interes mare pentru contractul privind documentatia de expertiza si proiectare care vizeaza modernizarea stadionului de rugby din Timisoara.

CITESTE SI: Deturnare de fonduri in administratia Fritz? O parte din subventia de la Guvern pentru ajutorarea populatiei, ‘bagata’ in pierderi tehnologice ale Colterm, iar aproape 10 milioane de lei, ‘pierduti’ in facturi gresite ale Societatii de Termoficare. Ce a descoperit Curtea de Conturi la Primaria Timisoara 

Patru firme si-au depus ofertele, care au trecut acum in etapa de evaluare. Este vorba despre Studio Art Construct din Bucuresti, Filips Art Design din Iasi, SC HMS PROIECTARE SRL din Arad si BLANK ARHITECTURE SRL din Dumbravita.

Firma care va fi desemnata castigatoare a licitatiei va trebui sa asigure expertiza, conceptul energetic si pe cel arhitectural, sa intocmeasca DALI, studii, avize si acorduri si sa se ocupe de asistenta tehnica pe perioada desfasurarii procedurii de achizitie a serviciilor de proiectare, faza proiect tehnic.

Castigatorul va avea la dispozitie 60 de zile pentru intocmirea documentatiei, iar suma pusa la bataie este de 173.464 lei fara TVA, adica peste 40.000 de euro.

Conform reprezentantilor primariei, modernizarea stadionului de rugby ar urma sa presupuna urmatoarele lucrari:

-repozitionarea terenului actual pentru a amenaja doua terenuri de joc,
-amenajarea unui teren pentru antrenamente,
-inchiderea perimetrului de la stadion,
-un sistem de iluminat nocturn,
-irigare automata,
-sistem de incalzire electrice a terenului,
-tribuna acoperita si cu scaune moderne
-realizarea spatiilor sanitare si administrative necesare pentru respectarea normelor UEFA si a organismelor de reglementare din domeniu.

***

Va reamintim, stadionul Gheorghe Rascanu din cartierul Ronat este de ani buni casa echipei de rugby a Timisoarei, una care a reprezentat orasul si in Cupele Europene si a adus orasului faima si recunoastere in sport.

Arena si-a schimbat intrucatva infatisarea in bine in urma cu aproximativ 4 ani, cand suporterii au pus mana de la mana si au refacut tribuna, insa baza sportiva are nevoie de noi interventii.

Daca gazonul a fost ingrijit si a aratat bine la fiecare partida a rugbystilor, nu acelasi lucru se poate spune si de zona din jurul terenului, care are nevoie de modernizare. Un pas a fost facut in vara anului 2021, atunci cand cu doar 3 zile inainte de derby-ul cu Stiinta Baia Mare, au fost renovate aleile pentru suporteri si vestiarele, pentru ca partida se se poata desfasura in conditii decente.

Si fosta administratie a orasului a promis in trecut ca va ridica un stadion nou, in apropierea terenului din Ciarda Rosie, care sa fie dat echipei de rugby. Acel stadion urma sa aiba 15.000 de locuri si facea parte dintr-un complex sportiv de cartier care ar trebui ridicat in Calea Buziasului. Stadionul de rugby nu este nici macar desenat.

Exit mobile version