TIMISOARA. PDL Timis someaza, public, deputatii si senatorii USL din judet sa renunte la ”tacerea” din ultimile zile privind mutarea sediului Finantelor Publice de la Timisoara la Deva si le transmite acestora sa aiba ” curajul de a sustine judetul Timis”.
”Transparenta in institutiile publice, in luarea deciziilor, asumarea lor in fata celor care v-au dat votul sunt notiuni abstracte pentru dumneavoastra. Ati ales tacerea, domnilor parlamentari, pe un subiect de importanta vitala pentru dezvoltarea acestui judet: mutarea sediului ANAF. Ce se intampla? Ati tradat Timisul? Ati renuntat la a mai sustine Timisoara capitala a Regiunii Banat? Tacerea USL Timis este cel putin suspecta, mai ales dupa iesirea in forta a colegilor dumneavoastra din judetul Hunedoara. V-au pus la zid si v-au dat o lectie, au amenintat cu greve generale si ca scot judetul in strada. Reactia USL Timis? Zero! ”, se arata in comunicatul PDL Timis.
Parlamentarii USL mai sunt somati sa actioneze pentru respingerea proiectului de mutare a Directiei de Finante de la Timisoara in cadrul proiectului de regionalizare si sa sustina judetul Timis ”cu toata forta”.
”Asumati-va acest proiect sau actionati pentru respingerea lui! Va somam public sa reactionati si sa aveti curajul de a sustine judetul Timis cu toata forta cu care v-ati laudat ca o veti face!”, se mai arata in comunicat.
Aproximativ 300 de angajati ai Directiei Finantelor Publice Timis protesteaza, marti, pentru a doua zi consecutiv, fata de mutarea sediului institutiei, la Deva, in cadrul procesului de regionalizare.