TIMISOARA. Timisorenii au sarbatorit Ora Pamantului pe biciclete, alaturi de echipa Timisoara Cycle Chic, intr-o pedalare pe un traseu de 10 kilometri pe strazile din oras.
Tinerii din echipa TCC au vrut sa-i faca un cadou Pamantului, de ziua lui, asa ca si-au chemat prietenii la pedalat. 400 de oameni s-au adunat in Parcul Central si au pornit intr-un traseu de 10 kilometri. Au fost insotiti de politisti si au blocat intersectiile, facandu-i pe soferi sa inteleaga ca biciclistii sunt parte din trafic si ca merita acelasi respect ca si ei. Din pacate, unii dintre conducatorii auto intalniti pe drum n-au tinut cont de bunul simt si au fortat intersectiile, intrand cu tupeu in coloana de biciclisti.
„Ca in fiecare an, am vrut sa facem un cadou Planetei, sa promovam acest mijloc alternativ de deplasare. Timisoara este sufocata de masini si oamenii trebuie sa inteleaga ca si biciclistii sunt parte din trafic. Speram ca ne vor privi cu alti ochi”, ne-a spus Catalin Ceauca, membru Timisoara Cycle Chic.
Potrivit jandarmilor si politistilor care s-au asigurat ca pedalarea sa aiba loc fara incidente, aproape 400 de biciclisti au participat la evenimentul organizat de TCC.
Timisoara Cycle Chic este o “comunitate” inchegata dupa ideea Copenhaga Cycle Chic, care surprinde moda biciclistilor timisoreni si cultura bicicletei in Capitala Banatului.