10 perchezitii au avut loc in Timis (Timisoara, Sacalaz si Carani), si alte zeci in Bucuresti, Arad, Arges, Valcea si Giurgiu acasa la mai multi membri ai filierei.
Potrivit anchetatorilor, acestia cumparau autoturismele incheind contracte de leasing. Achitau prima rata, apoi scoteau masinile din tara si le duceau in strainatate unde erau vandute.
Membrii retelei falsificau cartile de identitate ale autoturismelor.
Gruparea cumpara in leasing masini destul de scumpe, care costau aproximativ 20.000 de euro bucata. Potrivit anchetatorilor, in perioada februarie – iulie 2012, au fost achizitionate 38 de autoturisme de lux care au ajuns apoi cu documente falsificate in tari din Uniunea Europeana.
Prejudiciul este de 350.000 de euro si 2 milioane de lei, iar 29 de persoane sunt vizate, pe numele lor fiind emise mandate de aducere. Acestea vor fi audiate de procurori la Valcea.
Dosarul este instrumentat de Directia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR si de SRI.