UPDATE: In perchezitiile efectuate vineri seara, politistii au gasit peste 300 de sortimente de parfumuri si mai bine de 1.000 de sticlute. Valoarea lor depaseste 10.000 de euro, dar nu se stie exact prejudiciul final cauzat.
Patronul magazinului, un timisorean de 37 de ani, nu a reusit sa le prezinte actele de provenienta oamenilor legii. S-a ales cu dosar penal si cu marfa confiscata.
__________
TIMISOARA. Politistii timisoreni au descins vineri seara in casa unui timisorean care isi transformase vila intr-un depozit pentru parfumurile pe care le vindea online. Oamenii legii i-au perchezitionat atat casa, cat si un magazin pe care il are in Timisoara.
In cele doua locatii au fost gasite sute de parfumuri, de la toate casele de cosmetica renumite din intreaga lume, pentru care proprietarul nu avea documente. Majoritatea erau ascunse in garajul din vila timisoreanului. Barbatul le-a spus anchetatorilor ca toate sticlutele au fost aduse din Ungaria, legal, insa nu a putut sa dovedeasca asta.
Parfumurile erau vandute mai mult printr-un magazin online, in toata tara. Si timisorenii care le comandau le primeau acasa printr-o firma de curierat. Potrivit oamenilor legii, afacerea dura deja de cateva luni.
Politistii spun ca marfa pare a fi de o calitate foarte buna, la prima vedere parfumurile fiind originale. In orice caz, patronul magazinului va fi cercetat penal pentru evaziune fiscala. Sutele de sticlute de parfumuri au fost confiscate, dar nu se cunoaste inca prejudiciul adus statului.
Actiunea a fost desfasurata de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, impreuna cu Politia Economica.