TIMISOARA. Expeditia echipei formate din Horia Colibasanu, Peter Hamor si Marius Gane catre varful Dhaulagiri din Himalaya a fost intrerupta de o avalansa.
Cei trei alpinisti au inceput ascensiunea zilele trecute cand au echipat cu corzi fixe partile expuse ale traseului si au stabilit 3 tabere de altitudine. Au inceput urcarea avansand cu 1400 de metri diferenta de nivel in prima zi si 400 de metri in a doua.
Duminica, Horia Colibasanu a transmis ca el si colegii sai au ajuns la 6800 de metri, unde au si instalat cortul sub un serac, o proeminenta rezultata din intersectarea crapaturilor din cuprinsul ghetarilor, pentru a innopta. Din aceasta zona, echipa urma sa isi inceapa luni urcarea pe lunga creasta nord-vestica.
In noaptea de duminica spre luni s-a iscat o avalansa, care a ingropat cortul in care se aflau cei trei alpinisti. Acestia au fost nevoiti sa taie cortul cu briceagul. Peter Hamor si Horia Colibasanu au iesit primii, iar cateva momente mai tarziu a aparut si Marius Gane, cel care a intarziat pentru ca si-a cautat bocancii.
Dupa ce au scapat de sub zapada, alpinistii au gasit adapost intr-o grota, iar luni au ajuns in siguranta in Tabara 1. Horia Colibasanu a transmis ca sunt cu totii teferi, insa urmeaza sa coboare in tabara de baza si sa hotarasca in zilele urmatoare daca vor relua ascensiunea.
Creasta nord-vestica a varfului Dhaulagiri a ramas necatarata in cei aproape 70 de ani de istorie a alpinismului in Himalaya si inca reprezinta o provocare majora. Echipa romano-slovaca se afla la a treia tentativa de a deschide o ruta noua pe aceasta parte a muntelui.
Progresul expeditiei poate fi urmarit pe pagina de Facebook a lui Horia Colibasanu.
Dhaulagiri este singurul din cei 14 munti de peste 8000 de metri care se afla in intregime pe teritoriul Nepalului si al saptelea ca inaltime de pe planeta (8167 m.). Horia Colibasanu l-a urcat prima oara in 2007, pe ruta clasica, fara oxigen suplimentar.