TIMISOARA. Dublul esec in fata echipei din Suceava si pozitia pe care Poli se afla in Liga Zimbrilor, a facut conduccerea clubului timisorean sa ia decizia schimbarii antrenorului.
Astfel, sefii Politehnicii au decis sa il inlocuiasca pe Mihai Rohozneanu cu… Pero Milosevic. Antrenorul muntenegrean in varsta de 62 de ani revine pe banca alb-violeta la aproape 4 ani de la plecare.
In perioada 2015-2020, Milosevic a condus-o pe Poli la castigarea bronzului national cucerit in 2016. Tot cu el pe banca echipa timisoreana a jucat in Cupa EHF, si a castigat si Cupa Romaniei in 2019.
Echipa tehnica a formatiei de seniori va fi completata de antrenorul secund Andrei Paius si de preparatorul fizic Sorin Sarandan, cei care au lucrat si alaturi de Mihai Rohozneanu.
Fostul tehnician nu o va parasi insa pe Politehnica, ci va ramane in club si va lucra in cadrul Centrului de Copii si Juniori.
Pero Milosevic ar putea reveni pe banca timisoreana in deplasarea de sambata, de la Bucuresti, cand Poli intalneste Steaua. Formatia alb-violeta este in acest moment pe locul 11, cu 14 puncte si isi doreste evitarea barajului pentru mentinerea in Liga Nationala.