TIMISOARA. Fête de la Musique are loc si in acest an in capitala Banatului. Timisorenii sunt asteptati la un concert de zile mari in Piata Unirii. Vor urca pe scena doua trupe timisorene si un DJ din Franta.
Timisorenii de la No Brainzz vor concerta primii la sarbatoarea muzicii, fiind urmati de Persona. Momentul artistic va fi incheiat de DJ Aes Dana din Franta.
Fondata in Franta in urma cu 30 de ani de catre Jack Lang, ministrul Culturii de la vremea respectiva, Sarbatoarea muzicii a facut rapid inconjurul lumii. De atunci, in fiecare an, in 21 iunie, ziua solstitiului de vara, iubitorii muzicii din toata lumea sunt invitati sa o serbeze.
La Timisoara, Centrul Cultural Francez si asociatia culturala ALLMA invita publicul timisorean la o intalnire muzicala cu trupe timisorene si un DJ din Franta.
Concertele au loc marti, 21 iunie, incepand cu ora 19:30, in Piata Unirii. Accesul este gratuit!