Peste 100 de refugiati din Ucraina, ajunsi cu trenul la Timisoara, primiti cu bratele deschise. Autoritatile si voluntarii le-au sarit in ajutor

TIMISOARA. Inca un tren plin cu refugiati din Ucraina a ajuns joi seara la Timisoara. In Gara de Nord au fost intampinati o echipa uriasa de sprijin, mobilizata exemplar pentru a le oferi tot sprijinul celor fugiti din calea razboiului.

114 ucraineni, intre care 64 de copii, carora li s-au adaugat si 3 caini si 6 pisici, au coborat pe peronul garii, unde au primit ajutor, informatii importante, transport si cazare.

Refugiatii au beneficiat de sprijinul celor de la asociatia LOGS Grup de Inițiative Sociale, Banat IT, Institutul Francez Timisoara, OSUT, Jandarmeria Romana, STPT, Biserica Agape, Universitatea Politehnica, Hostel Cornel, NH Hotels, Biserica Aletheia, Look Inside, FITT Timisoara, ISU Timis, Prefectura si Directia de Asistenta Sociala a Primariei care au organizat grupurile, au transportat oameni, i-au cazat si le-au dat toate informatiile de care aveau nevoie.

Vineri dimineata, 65 dintre refugiati si-au continuat calatoria spre Ungaria.

Imaginea copiilor si mamelor si bunicilor ne va ramane intiparita in minte mult timp. Iar fiecare privire direct in ochi, cu multumire ne da siguranta ca impreuna putem ajuta mai bine. Si mai mult. Si mai cu inima”, scriu voluntarii de la LOGS.

La centrul de primire si suport infiintat langa Gara de Nord, deschis non stop activitatea continua. Ajutoare sunt asteptate pe mai departe pentru refugiatii ucraineni. Detalii pe timisoarapentruucraina.ro.

FOTO: LOGS Initiative Sociale

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Marfa noua pentru Publitim