Opinia Timisoarei

Peste 150 de membri ai PNL si PC Timis au plecat cu autocarele spre Bucuresti, sa participe la miting

TIMISOARA. Agitatie mare miercuri noaptea in Piata Unirii din Timisoara. In fata sediului Partidului National Liberal s-au strans peste 150 de persoane, membri ai PNL si PC. Oamenii s-au imbarcat in doua autocare si au plecat spre Bucuresti unde vor participa la protestele din capitala.

Chiar daca nu sunt siguri de reactiile pe care le vor intampina acolo din partea protestatarilor, ei sunt hotarati sa iasa in strada alaturi de bucuresteni.

Cu provizii pentru drum, oamenii spera sa fie lasati sa ajunga in Bucuresti in siguranta, pentru ca pana acum li s-au pus numeroase piedici, ne-a declarat Liviu Cocean, presedinte al Tineretului National Liberal Timis.

“Am fost sicanati in numeroase moduri. Puteti verifica si vedea ca numeroase trenuri nu mai circula spre Bucuresti, mai multe autocare pentru colegii din tara au fost anulate. Trebuia sa fim mai multi, insa firmele de turism refuza sa-si respecte contractul chiar in ultimul moment. Totul ca sa ne impiedice sa plecam spre Bucuresti. Acesta este statul lui Basescu. Stat politienesc”, a spus pentru www.opiniatimisoarei.ro Liviu Cocean.

Liberalii din Timisoara spun ca la Bucuresti sunt asteptate si alte autocare cu protestatari din mai multe orase din tara.

Exit mobile version