TIMISOARA. Se mai deschide un santier in Timisoara. Municipalitatea investeste aproape 1 milion de lei, adica putin peste 200.000 de euro pentru asfaltarea a doua strazi de 730 de metri, impreuna.
Vorbim despre strada Johnny Weissmuller si strada Laurentiu Nicoara, pe doua tronsoane. Potrivit primarului Nicolae Robu, a fost desemnata deja firma care se va ocupa de lucrari, in urma licitatiei, a fost semnat contractul, iar saptamana viitoare vor incepe efectiv lucrarile.
„Costa circa 1 milion de lei, iar durata de executie este de 3 luni. Ne propunem ca pana la venirea iernii sa si finalizam aceste lucrari. Vor fi asfaltate drumurile din zona: 250 de metri din strada Weissmuller, un tronson de 280 de metri din strada Laurentiu Nicoara si tot aproape 200 de metri pe un alt tronson. Nu este deloc asfalt acolo”, a explicat primarul Nicolae Robu. Potrivit edilului, in zona vor fi amenajate si piste de biciclete.