TIMISOARA. Un numar uluitor de timisoreni nu si-au facut contracte cu Retim pentru a li se ridica gunoiul menajer. Anuntul a fost facut de primarul Nicolae Robu.
Astfel, potrivit edilului, doar 80 la suta dintre cetatenii din Timisoara, incluzand asociatii de locatari sau firme, au incheiate contracte cu Retim, societatea care se ocupa de golirea pubelelor din oras.
La un calcul simplu, acest lucru inseamna ca peste 70.000 dintre timisoreni nu au un astfel de contract cu cei care ar trebui sa le adune gunoiul.
Intrebarea fireasca ce decurge din aceasta statistica e: Unde isi arunca acestia deseurile? Iar raspusul ar putea fi: in tomberoanele celor care platesc sau la margine de strada.
CITESTE SI: A picat negocierea cu italienii pe tunelurile pentru ursi de pe Autostrada Lugoj – Deva. Ce urmeaza
„Sunt uimit de conduita pe care o poate avea un numar alarmant de mare de cetateni. Nici nu imi vine sa ii acuz. Am ajuns la concluzia ca ei sunt asa pentru ca nu au avut parte de o educatie corespunzatoare, nici de acasa, nici din scoala. S-au trezit in Timisoara sau unii s-au nascut aici, dar nu si-au facut educatia cum ar fi trebuit si lor li se pare normal sa scoata in strada ce nu le mai trebuie in casa. Mi-am pus intrebarea de unde provine atata gunoi in strada. Ieri am aflat ca 80% din cetateni au abonament si nu e in regula. 20% ce fac ei cu gunoiul ala? Voi cere o informare juridica sa vedem ce putem face. Normal ar fi sa putem obliga ca fiecare familie sa aiba contract de salubritate„, a declarat Nicolae Robu.
Primaria Timisoara poate amenda, prin Politia Locala, proprietarii care arunca gunoiul pe langa pubele, insa nu poate obliga pe nimeni sa solicite mai multe pubele.
De asemenea, intre timp, de curatarea cosurilor de gunoi stradale din Timisoara si de maturarea, respectiv spalarea strazilor se ocupa Horticultura, o societate din subordinea Primariei. Aceasta pana la finalizarea licitatiei in curs. Din primavara, Horticultura isi va relua munca la spatiile verzi.
In ceea ce priveste rampele clandestin, acestea sunt adunate de Retim, dar numai la solicitarea Primariei catre ADID.
Robu spune ca urmeaza ca Primaria Timisoara sa monteze si mai multe camere de luat vederi pentru a-i surprinde pe cei care arunca gunoi in rampele clandestine.
Primarul reaminteste ca pe pagina de Facebook Sesizari Insalubritate pe care timisorenii sunt indemnati sa puna fotografii si sa ofere adrese unde sunt mormane de gunoi in Timisoara s-au adunat 84 de locatii sesizate de mai multi cetateni, iar 65 au fost deja curatate pana miercuri,
VIDEO: Remus Gradinariu