Opinia Timisoarei

Peste 8.600 de copii au fost inregistrati in clasa pregatitoare si clasa I la mijlocul perioadei de incrieri! In Timis, 90% dintre cei recenzati au fost inscrisi!


TIMISOARA. A doua etapa de inscrieri s-a incheiat, multi dintre parinti reusind sa-i inscrie pe prichindei la alte scoli decat cea din circumscriptie. Peste 1.500 de copii au fost inscrisi in a doua etapa!

La nivelul Timisoarei sunt inregistrati 1.222 copii in clasa pregatitoare si 1.981 copii in clasa I, la finalul celor doua etape de inscrieri. Dupa prima etapa, la nivelul Timisoarei, situatia a stat astfel: 796 de elevi au fost inscrisi in clasa pregatitoare si 1.334 in clasa intai.

Dupa 2 etape de inscrieri, in judetul Timis (Timisoara inclusa) au fost inregistrati in clasa pregatitoare 3.367 copii si in clasa I 5.250 copii.

Numai in clasa pregatitoare, in etapa a doua, parintii au optat pentru 602 micuti la alte scoli decat cea arondata. Numarul parintilor care si-au inscris copiii in clasa I la alte unitati de invatamant decat cea de care apartin a fost mai mare, 919 dintre ei optand pentru scoli care sunt mai apropiate de locul de munca sau sunt considerate mai bine cotate decat din apropierea locuintei.

Dupa doua etape de inscrieri, in Timis aproximativ 90% dintre copiii recenzati au fost inregistrati la unitatile de invatamant.

In etapa a treia, cand sunt inscrisi copiii din circumscriptia de care apartin care n-au reusit sa fie inregistrati la alte scoli in a doua etapa de inscrieri, acolo unde este nevoie vom suplimenta numarul de clase. In Timisoara avem o problema cu spatiile, dar la scolile unde exista un flux puternic de inregistrari exista spatiu suficient“, a declarat Marin Popescu, inspector scolar general in cadrul Inspectoratului Scolar Timis.

Iata care sunt urmatoarele etape de inscriere: a treia etapa de inscriere in clasa pregatitoare si in clasa I!

23-25 aprilie
– inscrierea la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au solicitat, in etapa a doua, inscrierea la alta unitate de invatamant decat scoala de circumscriptie, dar care nu au fost admisi si solicita inscrierea la scoala de circumscriptie
– inscrierea copiilor ai caror parinti solicita inscrierea, la scoala de circumscriptie, dar care nu au participat la prima etapa de inscriere

26-27 aprilie
– Afisarea la unitatile de invatamant a listei copiilor inscrisi in urma celei de a treia etape
– Afisarea la unitatile de invatamant si pe site-ul inspectoratului scolar a numarului de locuri disponibile pentru a patra etapa de inscriere pentru fiecare unitate de invatamant
– Afisarea la unitatile de invatamant si pe site-ul inspectoratului scolar a numarului copiilor neinscrisi dupa primele trei etape

A patra etapa de inscriere in clasa pregatitoare si in clasa I!

2-9 mai
– inscrierea pe locurile disponibile, la unitatile dorite, a copiilor ai caror parinti au solicitat inscrierea la alta scoala decat scoala de circumscriptie, dar au fost respinsi initial, din lipsa de locuri

11-18 mai
– inscrierea copiilor care nu au fost cuprinsi in nicio unitate

21 mai
– Afisarea la fiecare unitate de invatamant a listelor finale ale copiilor inscrisi in clasa pregatitoare sau in clasa I

Exit mobile version