TIMISOARA. Sunt disperati din cauza saraciei si ar face orice pentru o viata mai buna. Vorbim despre timisorenii care sunt dispusi sa-si vanda pana si organele pentru a face rost de bani. Vorbim de oameni care au ajuns la limita subzistentei si, ca sa-si plateasca ratele sau sa aiba ce sa puna pe masa, sunt dispusi sa-si vanda diverse parti din propriul corp.
Multi timisoreni se inghesuie la rubricile de mica publicitate pentru a-si oferi, contra cost, atat rinichii sau jumatati de plaman, cat si… testiculele. Afacerea este una ilegala si, in ciuda monitorizarii politienesti a donatorilor, piata neagra infloreste pe zi ce trece, iar criza a accentuat-o cu usurinta.
Reporterii Opinia Timisoarei, sub acoperirea unor cumparatori de buna-credinta, au negociat cu cativa donatori si au aflat motivele pentru care acestia ar fi dispusi sa renunte la parti din organele interne in schimbul catorva mii de euro.
Piata neagra a traficului de organe a fost accentuata de criza economica: oamenii disperati renunta la organe pentru a-si plati datoriile
Timisorenii sunt dispusi sa renunte chiar si la „barbatie” pentru cateva mii de euro. Loviti de criza economica, aceasta accentuandu-le nevoia de bani, oamenii posteaza zeci de anunturi pe Internet, in speranta ca vor gasi o stabilitate financiara. Rinichi, plamani, ficat, testicule – toate sunt scoase la vanzare online. Ilegal!
Politia e cu ochii pe anunturi si incearca sa stopeze fenomenul, dar nu prea au cum sa-i prinda. Tranzactia e simpla: cei care au nevoie de transplant iau contact cu donatorii, fac analize de compatibilitate si trec la treaba. Merg la medic si spun ca sunt prieteni si ca vor sa se ajute, asa ca doctorii nu prea isi dau seama ca totul este, de fapt, o tranzactie. Cel care primeste organul plateste, pe langa pretul acestuia, si analizele care sa dovedeasca ca rinichiul, plamanul sau ficatul de care are nevoie este sanatos.
Testicul de 20.000 de euro
Andrei s-a gandit, intr-o seara, ca ar putea face rost de bani daca si-ar dona un rinichi. Ii spune donatie, nu vanzare, pentru ca vanzare suna ilegal. Nu stie prea multe, dar e dispus sa renunte la „barbatie” pentru 20.000 de euro. Cam mult, arata alte anunturi de pe site-urile dedicate. ”Vand 1 testicul, 26 ani, 1.82 inaltime, sanatos, grupa sanguina A2. 20.000 de euro”, suna anuntul postat de Andrei. Am sunat sa vedem ce l-a determinat sa-si vanda „barbatia”. Ne-a marturisit ca nu are copii, desi o fosta prietena sustine ca a facut un copil cu el.
”Am decis sa pun anuntul pentru bani. A fost o seara trecatoare, stateam cu prietenii si am ras. M-am gandit apoi mai serios, nu ca as avea mare nevoie de bani, dar nu mi-ar strica. A fost totul dintr-o joaca, dar as fi dispus sa o fac daca as putea sa traiesc normal mai departe. Ma gandesc ca nu prea sunt normale chestiile astea, cam ilegal, dar daca putem sa o facem sa stim numai noi, e bine. Si astia cu rinichii, cu ficatul… e cam ciudat. Vreau sa ma informez mai mult, sa vad daca pe urma mai pot sa fac copii. Am avut asa niste relatii in trecut, o fosta prietena a nascut si zice ca eu as fi tatal, dar nu stiu ce sa cred. Daca mai pot sa fac copii cu un testicul, mergem mai departe, putem negocia banii”, ne-a spus Andrei, relaxat. Altii le dau mai ieftin, chiar si cu 15.000 de euro, doar isi vand ”barbatia”.
Unii vand, altii cauta. Mircea a pus un anunt pe un forum pentru ca vrea sa-si faca transplant de testicule. L-am contactat si ne-a spus ca acum trei ani a fost diagnosticat cu tumora la testicule.
”Am fost castrat, vreau sa spun ca aproape 8 luni am avut o viata sexuala aproape normala, dupa aceea au inceput sa dispara erectiile si acum am ajuns sa fiu impotent. Vreau sa fiu un om normal, sunt sanatos in rest. Am vazut ca se pot face transplanturi de testicule, sunt dispus sa platesc”, ne-a marturisit Mircea.
10.000 de euro pentru un rinichi
Un alt anunt, postat de un timisorean, suna asa: ”vand rinichi si/sau testicul, 24 de ani, sanatos, non-alcoolic, negociabil, urgent. Contactati-ma doar prin e-mail. Pret 10.000 de euro”. Marius spune ca are nevoie urgenta de bani pentru a-si plati ratele la banca, pentru ca altfel ramane fara apartamentul cumparat. Recent, a divortat de sotie.
Timisorenii s-ar dispensa si de rinichi. Un fost sportiv care nu mai poate face box dupa ce s-a accidentat vinde pentru 20.000 de euro un rinichi sau chiar un lob de ficat. Se jura ca-i sanatos si cere seriozitate maxima pentru ca se teme de autoritati: ”Tanar sanatos, fost sportiv, donez rinichi sau lob ficat contra cost, grupa sanguina AB4 RH+. Ofer si cer seriozitate maxima. Timisoara, pret 20.000 de euro”, este anuntul pus de Robert.
Datoriile la banci sau lipsa unui loc de munca nu sunt insa singurele motive pentru care romanii isi vand organele. O tanara din Timis ar renunta la un rinichi pentru a-si termina studiile: ”Vand rinichi AB2, sanatos. Am 24 de ani, nu am antecedente medicale sau interventii chirurgicale. Doresc sa-mi autofinantez studiile, va rog sa dati dovada de seriozitate”, spune Andreea. Cere 20.000 de euro, bani cu care spera ca va putea merge la o facultate.
Ficat cu 15.000 de euro
”Am nevoie de bani, vreau sa-mi salvez casnicia, sper ca o voi face, pentru ca am avut niste probleme cu jocurile de noroc si sotia mea vrea sa ma paraseasca, am pierdut casa. Vand urgent ficat, rinichi sau testicul grupa 01. Daca va hotarati, discutam intre 10.000 si 30.000 de euro”, ne-a marturisit Vasi, un timisorean disperat ca va ramane pe drumuri. E dispus sa renunte la ficat pentru 15.000 de euro.
Unii isi doneaza, evident contra cost, un plaman, ovule, maduva sau piele. Altii au oferte combinate: un plaman si un rinichi, doar doar vor obtine mai multi bani.
Ce spun statisticile!
Piata neagra a comertului cu organe se concentreaza indeosebi in Asia, dar si Europa are o contributie importanta in aceasta afacere. Legea cererii si a ofertei actioneaza perfect, bolnavi sunt suficienti, iar oferta este. Consiliul Europei a constatat ca aproape 85% din donatorii de rinichi din Romania sunt vii, o cifra alarmanta. Anunturile puse pe Internet au inflorit pe perioada crizei.
Primul caz de vanzare de organe online dovedita si condamnata in justitie a fost intre o femeie din Anglia si un american. Tranzactia era de 50.000 de dolari. In Romania, una dintre cele mai dezvoltate tari din domeniu, s-au sesizat foarte putine cazuri de vanzare sau cumparare, sustin oficialitatile. In strainatate, comertul cu organe este interzis, cel putin in Marea Britanie.
Numarul mic de donatori de sange si de sperma, precum si anularea statutului anonim al donatorilor in 2005, i-a facut insa pe britanici sa ofere sume de bani pentru a incuraja donatiile. Asadar, in Marea Britanie, donatorii pot primi sume maxime de aproximativ 300 de euro in contul unor cheltuieli. In SUA, mai multe institutii de cercetare in domeniul academic platesc pentru donarea de maduva de oase si de leucocite.
Chinezii spun ca cele mai multe transplanturi la ei se fac cu organe de la persoanele condamnate la moarte. Recunosc ca nu este corect, dar spun ca au mereu acordul condamnatilor. Donatii voluntare sunt rare acolo, deoarece credinta lor este ca un organ nu trebuie scos din corp inainte de inmormantare.
O comisie de etica analizeaza relatia donator-primitor
In Timisoara nu se face niciun fel de transplant, deoarece Spitalul Judetean nu indeplineste conditiile impuse de Uniunea Europeana. S-au facut transplanturi in trecut, dar activitatea a fost intrerupta. Cazurile de aici sunt trimise la Cluj-Napoca, unde medicii efectueaza mai mult transplanturi de rinichi si ficat.
Doctorii sustin ca pacientii fara un rinichi duc ulterior o viata normala, insa trebuie supravegeati.
“Omul care doneaza un rinichi duce in continuare o viata normala. Nu are nevoie de tratament. Este urmarita starea de sanatate, dar nu pune probleme deosebite. La fel si in cazul unei persoane de la care se ia o parte din ficat. Este urmarita in continuare, nu are nevoie de tratament sau ceva deosebit”, ne-a spus Dan Ilincariu, asistent medical si coordonator de transplant la Spitalul Judetean din Timisoara.
Inainte de realizarea transplantului au loc insa o serie de analize de compatibilitate intre donator si primitor. Totodata, inainte de interventie, cele doua persoane sunt evaluate de o comisie de etica. Comisia are in componenta un medic cu pregatire in bioetica, un psiholog sau un medic psihiatru si un medic primar, angajat al spitalului care are atributii de conducere in cadrul acestuia, neimplicat in echipa de transplant.
Medicii sustin ca in cele mai multe dintre cazuri au loc donari de organe din partea rudelor de gradul intai. In cazul in care unul dintre membrii comisiei are dubii in legatura cu relatia dintre cei doi se pot solicita acte doveditoare.
“Se pot solicita o serie de acte care sa demonstreze validitatea afirmatiilor, cum ar fi certificate de casatorie, de nastere, de deces, care sa dovedeasca gradul de rudenie, faptul ca locuiesc de foarte mult timp in aceeasi locatie sau chiar pur si simplu ancheta sociala facuta de catre primarie”, ne-a spus Dan Luscalov, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant din Romania.
In cazul in care apar suspiciuni ca ar exista interese materiale sau financiare, donatorul este respins.
“In prima faza spunem perechii respective ca donatorul este refuzat si pacientul se reintoarce pe lista de asteptare. In situatia in care acel potential donator viu revine la centrul de transplant cu un al doilea primitor, care nu are nicio legatura cu primul, acolo este evident ca omul are intentii frauduloase si atunci este anuntata politia, dar nu am patit asa ceva inca, i-am avertizat din timp. La Cluj, la fiecare sedinta a comisiei de etica am avut macar o pereche respinsa”, ne-a mai spus Dan Luscalov, semn ca oamenii persista.
Politistii au cercetat un tanar care intentiona sa-si doneze un rinichi
In Romania, legislatia permite prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana si transplantul acestora, insa exclusiv in scop terapeutic si in mod gratuit, fara dobandirea de foloase materiale. Comercializarea de orice fel – inclusiv „donarea contra cost” – a organelor, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani.
In ultimii ani, Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara a monitorizat indeaproape situatiile care puteau degenera in acte de trafic de organe, insa lipsa de amploare a fenomenului i-a determinat pe ofiteri sa intocmeasca un singur dosar penal.
„In urma cu doi ani am inceput urmarirea penala impotriva unui tanar care voia sa-si vanda un organ intern. L-am identificat dintr-o rubrica de la mica publicitate. Un tip amarat. Omul intentiona sa-si vanda un rinichi sau nu-mi mai amintesc ce pentru ca voia sa scape de saracie. Dupa finalizarea cercetarilor, procurorii care supravegheau ancheta au decis doar aplicarea unei amenzi administrative. Si am mai avut un caz, anul trecut, cu o clinica medicala din oras unde, conform unor informatiilor primite de la diverse surse, s-ar fi efectuat prelevari ilegale de organe. Am inceput verificarile, insa informatiile nu s-au confirmat”, ne-a declarat comisarul sef Cristian Rafaila, seful Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul BCCO Timisoara.
Conform Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicarea sau mediatizarea unor anunturi privind donarea de organe in scopul obtinerii unor avantaje materiale sau de alta natura pentru sine, familie ori terte persoane constitue infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Mai mult, dupa cum se stipuleaza la articolul 157 al Legii 95, constituie infractiune si „fapta persoanei de a dona organe de origine umana, in scopul obtinerii de foloase materiale sau de alta natura”, care se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani. De asemenea, contrabanda cu organe de origine umana, respectiv cumpararea in vederea revanzarii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani.
Autori: Roxana Deaconescu, Marcela Sferlea, Gheorghe Ilas