Opinia Timisoarei

Piciorul unui soldat, amputat sub prima anestezie generala cu eter de pe actualul teritoriu al Romaniei. S-a facut la Timisoara in urma cu exact 178 de ani

TIMIȘOARA. Timișoara se mândrește cu multe premiere, în diferite domenii, una dintre ele fiind realizată, în urmă cu aproape două secole.

CITESTE SI: Maternitatea Odobescu va fi mutata intr-un fost spital privat din Timișoara, in chirie pe 3 ani. De cand ar putea fi reluate nasterile

Se întâmpla într-o zi de 5 februarie, în 1847, la Spitalul Militar din Timișoara.

Anestezia generală cu eter i-a fost aplicată soldatului Nicolae Muntean, care a suferit o operație de amputație a coapsei. Procedura a fost realizată de chirurgii Mathias Musil, un medic născut pe teritoriul Cehiei de acum, și Joseph Siehs, doctor născut în Șopron-ul din zilele noastre.

Anestezia de la Timișoara venea la doar câteva luni de la momentul la care fusese prima dată folosită în lume, în 16 octombrie 1846, de americanul William Thomas Green Morton, la Massachusets General Hospital din Boston.

Acum, Spitalul Militar din Timișoara dispune de o secție AȚI în cadrul unității din zona centrală a orașului, dar și de un compartiment de Terapie Intensivă în cadrul Sistemului Medical de Izolare și Tratament, ambele dotate cu cele mai noi aparate pentru îngrijirea pacienților în stare critică, asigurarea condițiilor necesare intervențiilor chirurgicale, monitorizarea și îngrijirea postoperatorie.

Foto: wikipedia

Exit mobile version