TIMISOARA. Muzeul National al Banatului ii asteapta pe timisoreni cu o noua expozitie din 15 august.
„Fetele noi ale armelor vechi” este o expozitie temporara in care vor fi prezentate vizitatorilor arme realizate si folosite in prima parte a secolului al XX-lea, piese de colectie ce apartin Muzeului National de Istorie a Romaniei.
Expozitia contine 30 de obiecte, printre care si trusa cu pistoale de duel a lui Alexandru Ioan Cuza, revolverul regelui Ferdinand I si cel al generalului francez Henri Berthelot.
Scopul expoziției este acela de a oferi publicului vizitator oportunitatea de a intelege atat importanta restaurarii in cadrul muzeului, care in aceasta situatie a presupus imbinarea a doua meserii atat de diferite si de rare in prezent: cea de restaurator si cea de armurier, cat si importanta armelor de foc pentru istoria tehnicii, precum si pentru istoria militara.
In cadrul evenimentului vor putea fi admirate o serie de arme de foc folosite in Primul Razboi Mondial, eveniment de prima importanta pentru istoria umanitatii si pentru istoria României, si anume: pistol semi-automat Roth-Steyr M. 1907, revolver Mosin Nagant M. 1895, pusca Lebel Fusil dʼInfanterie M. 1886, carabina Mauser Gewehr 98, pusca Mauser M.1895, mitraliera Chauchat (CSRG) M.1915 si mitraliera Hotchkiss M.1914, precum si grenade si tuburi de proiectile. Aceste obiecte valoroase din colectia Muzeului National de Istorie a Romaniei sunt adevarate inovatii tehnice care au fost innobilate de o restaurare minutioasa si constrangatoare din punct de vedere estetic si stiintific.
Vizitarea expozitiei se va realiza cu respectarea tuturor masurilor de prevenire a raspandirii Covid 19.
Expozitia va fi deschisa la Bastionul Theresia in perioada 15 august – 2 septembrie si va putea fi vizitata de marti pana duminica intre orele 10 si 18. Intrarea este gratuita pentru elevi, studenti si pensionari, in timp ce pentru alte categorii de vizitatori biletul de intrare este 10 lei.
Foto: historia.ro