Forbes scrie ca orasele spaniole Huelva si Sevilia beneficiaza de aproape 3.000 de ore de lumina solara pe an. Astfel, ibericii s-au gandit sa profite serios de energia solara. Potrivit unui studiu citat de jurnalistii americani, Spania se numara printre primele tari din lume care au investit serios, de-a lungul ultimilor 10 ani, in panouri fotovoltaice, noteaza incont.ro.
Din cauza asta, spaniolii se confrunta o mare problema: produc atat de multa energie solara, incat oferta depaseste cererea de pe piata cu peste 60%, lucru care a creat un dezechilibru. Acum, au ajuns sa datoreze producatorilor de energie aproape 26 miliarde de euro. Pentru a reusi sa-si achite datoriile uriase, autoritatile din Spania s-au gandit la reversul medaliei, si anume: sa taxeze utilizatorii de panouri solare, panouri pe care insusi guvernul le-a incurajat si subventionat in ultimul deceniu. Astfel, toti cei care folosesc panouri vor fi nevoiti sa plateasca o taxa.
Utilizarea in exces a panourilor solare in Spania le-a permis locuitorilor sai nu doar sa-si produca propria energie, ci si sa plateasca pentru ea mai putin decat ar fi platit jucatorilor din sector. Totodata, foarte multi rezidenti au putut produce atat de multa electricitate, incat au ajuns in pozitia sa vanda surplusul inapoi, catre producatorii de energie. Astazi, guvernul incearca sa reformeze sistemul creat chiar de el: interzice aceste practici, ba chiar impune o taxa pentru cei care utilizeaza energia solara.
Amenda ilogica
Mai mult, pentru a afla cu exactitate cantitatea de energie produsa de fiecare locuitor in parte (si, desigur, pentru a o taxa), toate panourile solare vor fi conectate la o singura retea. Interesanta, scrie Forbes, este amenda pe care o risca cei din Spania daca nu se vor conecta la retea: 30 milioane de euro. Suma este uriasa si absurda, in acelasi timp, subliniaza jurnalistii, chiar imposibil de platit de catre cetateni.
Spania incearca, astfel, sa sperie toti consumatorii de energie solara, sa-i determine sa se conecteze la retea, pentru a fi impozitati. Dupa ce se va intampla asta, insa, clientii isi vor da seama ca va fi mai ieftin sa cumpere energie de la furnizorii din industrie, decat s-o mai produca ei insisi, exact ceea ce urmareste guvernul de la Madrid.
Citeste mai multe aici!