TIMIS. Goluri pe bandă rulantă înscrise în prima rundă din Cupa României la nivelul judetului Timiș. Scorul primei faze a fost stabilit la Cornești, iar un singur meci s-a terminat după lovituri de departajare.
În această rundă, doar patru echipe care au fost gazdă au reușit să se califice în faza următoare a întrecerii.
O fostă finalistă a Cupei la nivelul județului a fost cea care a reușit cea mai clară victorie a rundei. CSC Becicherecu Mic a trecut cu 8-0 de AS Cornești. Echipele din Săcălaz și Darova au reușit și ele să înscrie câte 7 goluri, toate aceste victorii fiind obținute în deplasare.
În cel mai echilibrat duel al rundei FC Porto Bega Timișoara a primit vizita Unirii Cerneteaz. Oaspeții au reușit să se califice, însă numai după executarea loviturilor de la 11 metri, 3-5.
Iată rezultatele complete ale primei runde din Cupa României, în Timiș:
AS Cornesti 0 – 8 CSC Becicherecu Mic
AS Checeana Checea 4 – 2 AS Olimpia Lenauheim
AS Hodoni 1 – 5 CSLC Satchinez
Banatul Teremia Mare 2 – 3 AFC Unirea Jimbolia
Spartak Gottlob 4 – 2 Steaua Bulgarus
Stiinta Lovrin 0 – 5 Soimii Pesac
Foresta Manastiur 1 – 4 CS Tormac
Real Dragsina 0 – 2 Viitorul Sacosu Turcesc
Steaua Rosie Stanciova 0 – 2 AS Berini
Sporting Dumbrava 0 – 7 Olimpia Darova
Juventus Pischia 6 – 0 CS Utvin
Real Fibis 2 – 4 Unirea Uivar
FC Porto Bega Timisoara 2 – 2 Unirea Cerneteaz(3 – 5 dupa penalty-uri)
TimStar Timisoara 0 – 3 Avantul Jamu Mare
CS Giroc Chisoda 0 – 7 CSC Sacalaz
Auto Timisoara 1 – 3 AS Petroman
ASU Politehnica Timisoara 5 – 1 Kids Sanmihaiu Roman
După finalizarea acestei faze, a fost stabilit și tabloul pentru runda următoare, cea în care intra în competiție și grupările de Liga a IV-a.
Iată care sunt meciurile ce se vor disputa în weekend-ul următor:
AS Berini – CSM Lugoj
Viitorul Sacoșu Turcesc – Gloria Moșnița Nouă
CS Tormac – Pobeda Star Bîsnov
Unirea Cerneteaz – Unirea Sânnicolau Mare
Checeana Checea – CS Sânandrei Carani
AS Petroman – AS Gelu
CSC Săcălaz – AS Recaș
ASU Poli Timișoara – Millenium Giarmata
Juventus Pișchia – Flacăra Parța
Olimpia Darova – CSC Belinț
CSLC Satchinez – Cocoșul Orțișoara
Avântul Jamu Mare – Progresul Ciacova
Spartak Gottlob – CSO Deta
Șoimii Pesac – Unirea Uivar
Unirea Jimbolia – CSU Universitatea de Vest
CSC Becicherecu Mic – CSC Liebling