TIMISOARA. ASU Politehnica Timisoara, o echipa obisnuita pana acum sa fie campioana an de an la Municipiu, si de fiecare data sa o ia iarasi de la capat pe acelasi traseu, a fost adoptata de suporterii timisoreni, care au obosit sa o mai caute pe ”Poli a lor”, cea pasata intre Zambon, Iancu si datoriile care au ingropat-o.
”Ne-am gandit ca indiferent de ceea ce a fost, Poli este acolo unde e Institutul Politehnic si noi suporterii, care avem Poli in suflet. Nu aveam alta solutie. Nevoia ne-a adus in situatia asta. Pentru ca ne-au desfiintat. Ne-au terminat. Trei generatii de suporteri riscam sa ne pierdem, pentru gafele unora. Am zis sa incercam sa ne stringem iar in jurul a ceva si singura varianta a fost ASU Politehnica”, a explicat Ema Cernescu, unul din membrii galeriei timisorene.
ASU Politehnica Timisoara, o echipa studenteasca
ASU este echipa Asociatiei Sportive Politehnica Timisoara. Evolueaza de peste 12 ani in Municipiu si nu a promovat niciodata, desi an de an a terminat campionatul pe primul loc. ”ASU este infiintata de foarte multa vreme. Domnul serban, pe cand era inca prodecan la Mecanica a zis sa facem o echipa de fotbal, pentru ca a vazut ca aveam studenti carora le placea fotbalul. Echipa era formata din studenti din anul I, II si elevi. Se juca un campionat pe zone intre echipele studentesti si apoi finala nationala. Noi am iesit campioni de foarte multe ori si de vreo 6-7 ani finala Campionatului Studentesc s-a tinut la Timisoara. Am activat si in campioantul municipal si ASU a iesit an de an campioana municipala, dar noi nu am dorit promovarea, nu asta era scopul nostru”,a explicat Nicolae Negut, presedintele Asociatiei Sportive Politehnica Timisoara.
Lucrurile s-au schimbat insa dupa ce suporterii timisoreni s-au interesat de soarta echipei care apartine Universitatii Politehnica.
”Am avut o discutie cu domnul Viorel Serban, rectorul Universitatii Politehnica despre ASU. Dinsul ne-a spus ca, daca noi vrem sa venim sa-i sustinem pe acei baieti , o sa trimita dosarul ca echipa sa mearga mai departe, sa promoveze in Judet. Daca nu, inapoi in Municipiu ca si pana acum. I-am spus ca venim. si vrem sa punem umarul sa creasca acesta echipa. De fapt, noi voiam sa ne simtim din nou bine alaturi de fotbal, sa ne placa iar fotbalul. Pentru ca in ultimii ani, nu ne mai regaseam in nimic din ceea ce se intampla”, a mai povestit Ema Cernescu.
Deocamdata implicarea suporterilor nu este una oficiala, dar echipa o resimte din plin.
”Daca e nevoie de ceva, noi aflam si incercam sa ajutam. Am aflat ca e nevoie de niste accesorii de antrenament, am incercat sa le rezolvam, acum facem echipamentele, cred ca in doua saptamani o sa jucam in dungi alb si violet. Institutul Politehnic va asigura in continuare minimul necesar. Noi vom incerca sa imbunatatim ce putem”, a mai spus Ema Cernescu.
Obiectivul: anul si promovarea
Membri galeriei timisorene au incercat sa ajute si la incropirea lotului. Au dat sfoara in tara pentru a chema jucatorii la trialul organizat de antrenorul Antonio Foale, care a reusit intr-un timp foarte scurt sa alcatuiasca o echipa. Dar lotul mai trebuie completat. ”Am legitimat cativa jucatori, dar a fost totul pe fuga, am inscris echipa cu doua zile inainte de primul meci oficial, jucatori s-au adunat la limita, am avut mai putine rezerve, dar a iesit bine”, a spus Nicolae Negut.
Suporterii isi doresc ca echipa sa ajunga cat mai sus, dar pina atunci se bucura de fotbal. ”Obiectivul este sa promovam in fiecare an, sa ajungem cat mai sus. Dar deocamdata, traim clipa”, spune Ema Cernescu. si la primul meci oficial jucat de ACS Poli, acasa contra lui Gran Plaz Liebling si castigat de timisoreni cu 8-0 suporterii au facut o adevarata sarbatoare.
”Atmosfera de la meciul inaugural a fost ceva extraordinar. Nu am mai vazut asa de cand eram student, cand jucau la Poli Manolache, Lereter si ceilalti si noi ne duceam de la ora 9 pentru meciul care incepea la 5 ca sa ne prindem loc. Asa a fost aici, a fost arhiplina tribuna de la baza stiinta si in spatele bancilor stateau pe cateva randuri”, a relatat Negut atmosfera de duminica.
Iosif Rotariu joaca pentru ASU la 50 de ani
In lotul echipei din liga a V-a se afla si fostul international, Iosif Rotariu. ”Mi-am dat acordul imediat dupa ce m-a contactat domnul rector Serban, pentru ca imi place sa joc fotbal si eu inca cred ca mai pot sa joc. Mi-am luat carnetul de jucator si sper sa ajut aceasta echipa a Politehnicii si a suporterilor cat pot din teren ca sa promoveze in Liga a IV-a”, a spus Roti, care a pasat decisiv la sase din cele opt goluri marcate de ASU in primul meci.
”Domnul Rotariu e un fenomen fotbalistic, nu s-a deosebit cu nimic de cei tineri la efort. Avem in lot jucatori de nici 18 ani si alearga cot la cot cu ei. Eu i-am spus la pauza sa nu mai alerge atat, sa dea pasele si sa-i lase pe ei, dar nu a ascultat, a alergat pana in minutul 90”, a spus Negut, presedintele ASU. Rotariu joaca gratis pentru ASU, la fel ca si ceilalti jucatori din lot: ”Primesc doar apa minerala la antrenament si la meciuri si cei care stau in camin sunt scutiti de taxe, atat”, a explicat Negut.
Emotii cu Iancu
Inainte ca ASU Politehnica sa incepa campionatul, Marian Iancu a trimis o adresa la AJF Timis prin care cerea ca echipa din judet sa nu poarte numele si culorile Politehnicii Timisoara, al carei palmares il detine. Dar ACS a fost inscrisa sub acelasi nume. ”Nu stiu care e situatia din punctul acesta de vedere, dansul tine la palmares, zice ca l-a castigat, eu sper sa se rezolve totul cu bine. Domnul Iancu a avut multe merite, trebuie sa i le recunoastem. Nu vrem sa avem dispute cu nimeni, sa rezolve cei de mai sus, noi sa ne vedem de joc de treaba noastra”, a spus Negut.
”Noi nu mai avem emotii, nu mai avem nimic de pierdut. Tot ce se putea intampla mai rau, s-a intamplat. Mai rau decit momentele prin care am trecut, ce mai poate fi?”, a spus si Ema Cernescu.
Fara politica
Zvonurile conform carora la ASU ar fi unele nuante politice sunt negate cu vehementa de fani. ”Sa spui asa ceva e o tampenie, cine spune asa ceva nu stie despre ce e vorba cu suporterii, politica nu poate sa faca altceva decat sa dezbine suporterii. Cum va trebui echipa asta ferita de datorii si de toate faptele care ne-au adus in situatia asta, asa va trebui ferita de politica”, a spus Ema Cernescu. Fanii pregatesc acum deplasarea la Leucusesti, unde ASU va juca in etapa a doua a campionatului judetean.