Opinia Timisoarei

Poli Timisoara – UTA 0-1! Dupa 10 ani de victorii consecutive, Timisoara pierde in fata marei rivale UTA!

min 90 Final de meci. Poli Timisoara isi continua seria neagra si dupa meciul cu marea rivala UTA. Alb-violetii nu au reusit sa castige derby-ul Banatului, iar zilele echipe alb-violete par numarate. Unicul gol al meciului a fost inscris de Galanis, la o grava eroare in apararea alb-violetilor.

min 90 Ultima mare ocazie de gol pentru Poli. Mera a reluat din 6 metri peste poarta lui Amadio.

VEZI CUM A DECURS REPRIZA SECUNDA PE STADIONUL DAN PALTINISANU

min 45 + 1  Finalul primei parti

min 45 Sut naprasnic trimis de Patras direct spre poarta lui Amadio, insa balonul ocoleste de putin buturile portii

min 44 Gabriel Siminic, de la UTA vede al treilea cartonas galben al partidei.

min 41 Purece, de la oaspeti vede si el cartonasul galben

min 40 Primul sut pe spatiul portii ii revine lui Florin Ilie. Fundasul central al Politehnicii a reluat cu capul in bratele lui Amadio o centrare venita de la Patras.

min 35 Prima schimbare la Poli. Fuchs a iesit, iar in locul sau a intrat Dobriceanu. La iesirea de pe teren, Fuchs era extrem de nemultumit si a lovit o minge care se afla langa banca de rezerve a gazdelor.

min 33 Reluare cu capul a lui Mara, pe langa poarta lui Kirev. Tabela ramane neschimbata: Poli – UTA 0-1.

min 31 Oaspetii se apara grupat si incearca sa plece pe contraatac ori de cate ori au ocazia. Galanis a dejucat pasul la ofside al gazdelor insa Kirev l-a oprit in ultimul moment.

min 29 Primul cartonas galben al partidei il vede Calvin, de la UTA

min 25 Nemultumit de cum decurg lucrurile in atac antrenorul Timsoarei, Vali Velcea si-a scos la incalzire trei jucatori: Ricketts, Popovici si Dobricean

min 18 Dupa primirea golului, alb-violetii au inceput asaltul la poarta aradeana. Antrenorul oaspetilor, Adrian Falub si-a asezat echipa pe doua randuri, iar Timisoara nu reuseste inca sa gaseasca bresa in apararea alb-rosa.

min 12 Galanis deschide scorul pentru UTA cu un sut din voleu din interiorul careului la o balbaiala in careul alb-violet.

min 10 Pacea din tribune pare sa fie si pe teren, acolo unde ce 22 de jucatori nu au avut nicio actiune notabila

min 1 A inceput partida de pe stadionul Dan Paltinisanu

VEZI echipele de start:
Poli Timisoara: Kirev – Mera, Scutaru (c), Ilie, Sandu – Chiş, Poparadu, Fuchs – Rocha, Pătraş – Axente. Antrenor: Valentin Velcea
UTA Arad: Amadio – Calvin, Pocuca, Gligor, Siminic – Hidisan, Ignea, Purece – Mara (c) – Sitoe, Galanis. Antrenor:  Adrian Falub

____________________________________________________________________________

UPDATE: Ca-n vremurile bune! 5000 de bilete s-au vandut deja pentru marele derby!

Timisorenii nu s-au inghesuit sa cumpere pana astazi bilete la marele derby al vestului. Miercuri si joi doar 1000 de tichete s-au vandut la punctele de distributie din oras. Astazi insa, timisorenii au luat cu asalt chioschiurile, iar bilete se dau ca painea calda. Pana in jurul orei 15.00 peste 5000 de fani si-au achizitionat tichete si alti 5000 de suporteri sunt asteptati sa cumpere pana la ora 20.00 alte tichete.La meci vor sosi si 1000 de fani ai echipei aradene, majoritatea lor, in jur de 700 de fani urmand sa soseasca in capitala Banatului cu trenul, iar alti 300 cu masinile personale.

____________________________________________________________________________

UPDATE: Meciul Poli – UTA se joaca pe retele de socializare! VEZI mesajele fostilor jucatori catre actualii fotbalisti de la Poli!

Fanii Timisoarei incearca sa se mobilizeze inaintea confruntarii din aceasta seara dintre Poli si UTA si le-au trimis colegilor din peluza zeci de mesaje prin care incearca sa-i scoata din case la ora meciului si sa umple stadionul.

_____________________________________________________________________________
UPDATE: Inaintea marelui derby Poli Timisoara – UTA, jucatorii alb-violeti s-au relaxat la Mall!

Jucatorii de la Poli Timisoara au uitat pentru cateva ore de problemele de la echipa alb-violeta si s-au relaxat la Mall. Intreg lotul convocat pentru meciul cu UTA a fost prezent la Mall, iar fotbalistii s-au impartit care in ce zona s-a simtit mai in largul sau. O parte din fotbalisti au luat loc la masa si au servit o cafea, un pahar de apa sau un fresh, in timp ce altii au ales sa bata magazinele de haine si de echipamente sportiv.

____________________________________________________________________________
TIMISOARA. E meciul pentru care te antrenezi tot sezonul. E partida in care valorile fotbalistice, cota de piata a jucatorilor sau istoria nu mai au nicio insemnatate. E jocul in care conturile bancare se echilibreaza, e confruntarea in care doar determinarea pe moment, motivatia si inspiratie sunt sarea si piperul.

Asa s-ar putea descrie un derby adevarat, cum este Poli – UTA. E meciul in care inima lui Scutaru, a lui Lepmets, Gorobsov, Axente sau Mera e egala cu cea a lui Calvin, Capata, Draghici sau Smaranda. E meciul anului in Timisoara si nimeni nu are voie sa-l rateze, atat jucatorii, cat si suporterii, pentru ca, se spune, nu esti fan sau fotbalist daca nu ti-ai trecut in CV un astfel de meci. Degeaba bati pe Gloria, pe Ariesul Turda si termini campionatul la o distanta de 12 puncte fata de urmatoarele clasate, daca nu bati pe UTA, nimic nu mai conteaza.

UTA nu a mai castigat pe Bega de 10 ani, de la acel 4-3 pe Dan Paltinisanu din 2002 in care Poli a condus cu 2-0 si 3-2, dar la final peste 40.000 de fani au plecat acasa cu gustul amar al infrangerii. De atunci, Poli a fost o nuca mult prea tare pentru Batrana Doamna care nici in turul campionatului nu a reusit sa se impuna in fata Timisoarei desi a avut de partea sa aproape totul. Acum, la 10 ani de la ultimul succes alb-rosu pe pamant violet, Poli isi poate demonstra superioriate. Pe teren nu vor intra datoriile echipei, nesiguranta financiara de la club, restantele financiare, ci 22 de fotbalisti care au de scris o pagina glorioasa din istoria cluburilor pe care le au trecute in CV. Un meci Poli – UTA nu se joaca pentru statistica, ci doar pentru glorie, remuneratiile financiare palind in fata elogiilor venite din tribune.

Fata de alte editii de campionat, Poli – UTA din acest an se desfasoara sub auspicii nu tocmai placute. Ambele echipe sunt in liga secunda, din vini pe care nu are rost sa le mai amintim aici, iar spectrul revenirii pe prima scena pare a nu se arata, deocamdata, pentru nici una dintre ele.

O izbanda contra rivalilor din Arad ar echivala pentru suporteri, cu un analgezic dupa o perioada zbuciumata. Numai ca Poli pare acum o echipa debusolata, fara elan, fara perspective… Jucatorii nu stiu daca, de maine incolo, vor mai apara culorile clubului si onoarea unui oras intreg. Liderii comunitatii locale nu stiu inca daca vor prelua sau nu echipa. Doar suporterii cu alb-violetul purtat langa suflet mai spera. O speranta pe care au afisat-o si ieri, la antrenamentul echipei.

Fanilor nu le ramane de facut altceva decat, ca pe vremuri, sa se incoloneze si sa mearga spre stadion, sa umple tribunele si sa cante din toata inima, din tot sufletul si cu toate puterile pentru Poli. Pentru o echipa care nu trebuie lasata sa moara. Pentru un club care le-a adus atatea bucurii si pe care l-au iertat pentru tristetile pe care le-a produs. Nu in ultimul rand, pentru onoarea de banateni, de timisoreni…

Asadar, acest meci este unul de neratat. Si pentru ca este asa, www.fortaviola.ro va va tine la curent cu tot ce misca inaintea unui astfel de meci. Ramaneti astazi, pe intreaga zi pe www.fortaviola.ro si veti afla ultimele vesti atat din tabara timisoreana, cat si din tabara adversa. Va vom prezenta imagini video, poze precum si cele mai calde stiri inaintea marelul derby.

Exit mobile version