TIMISOARA. Politehnica Timișoara s-a impus fără mari probleme în primul meci din grupele Cupei României la fotbal feminin.
Formația alb-violetă a controlat de la un capăt la altul întâlnirea cu Petrolul 52. Timișorencele au rezolvat problema învingătoarei încă din primele 45 de minute, când au punctat de 4 ori, și a rămas doar cea a scorului. În cele din urmă s-a încheiat 7-0 pentru Poli, care a obținut astfel prima victorie în grupă.
Carla Levițchi a punctat de două ori, acestea fiind primele sale goluri într-un meci oficial în acest sezon. Aida Bucșă a înscris din penalty, căpitanul Anda Jivan a punctat și ea o dată, iar Anastasia Grecu-Băiaș, Bianca Corsei și Tania Noje au punctat și ele câteodată. Și pentru Tania Noje, reușita a fost tot prima din acest sezon în meci oficial.
În următoarea partidă din Cupa României, Politehnica va întâlni la jumătatea lunii viitoare fosta prim divizionară din Alexandria.
În acest final de săptămână, alb-violetele vor juca primul meci din returul ligii secunde, pe teren propriu impotriva celor de la UTA. Meciul este programat duminică, de la ora 11:00, pe stadionul Știința.