TIMISOARA. Dupa o vacanta necesara, alb-violetii strang randurile pentru abordarea partii a doua a sezonului 2021-22 al Ligii 2. Reunirea echipei e programata luni, 10 ianuarie, la stadionul „Dan Paltinisanu”. Gruparea banateana se va pregati pe plan local si are stabilite cinci partide de verificare in luna februarie.
Prima sedinta de pregatire a anului va incepe luni, la ora 10.30. Pe 11 si 12 ianuarie jucatorii vor efectua vizita medicala iar din data de 17 lotul alb-violet va intra intr-un stagiu centralizat de pregatire. Ca de obicei in aceasta perioada, „sediul” echipei va fi Casa Politehnicii nr. 2, unde jucatorii vor beneficia de conditii foarte bune de cazare si masa. Perioada de pregatire in regim de cantonament se va incheia pe data de 28 ianuarie.
„Noi ne orientasem catre Serbia sau Ungaria, insa sunt problemele acestea generate de Covid si atunci am decis sa ramanem pe plan local”, a spus Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
Programul jocurilor amicale:
2 februarie – CSC Dumbravita (locatia urmeaza sa fie stabilita)
5 februarie – CSM Resita (la Resita)
9 februarie – Corvinul Hunedoara (probabil la Deva)
11 februarie – Metalurgistul Cugir (Timisoara)
19 februarie – CSC Ghiroda si Giarmata Vii (locatia urmeaza sa fie stabilita)
„Ar mai fi fost o data libera, dar acolo nu tin neaparat sa avem un joc de pregatire, pentru ca practic e penultima saptamana (12-19 februarie). As prefera sa ramana cu un singur joc… Mai pot aparea si alte teste, pentru ca avem acum un lot destul de numeros, mai sunt si jucatorii din Academie si, in functie de minutele pe care le vor prinde, incercam sa gasim si jocuri pentru cei care au evoluat mai putin”, a precizat Nicolae Croitoru.
Prima partida oficiala din noul an pentru Politehnica va fi in jurul datei de 26 februarie, pe teren propriu, cu Petrolul Ploiesti, in runda a 17-a a Ligii 2.