Opinia Timisoarei

Politist din vestul tarii mai beat decat soferul pe care il oprise pentru testarea cu etilotestul

Un politist este cercetat de catre superiori dupa ce s-a constatat ca era baut in timpul programului, el fiind reclamat chiar de un sofer care a fost prins la volan cu alcoolemie.

Soferul fusese dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, insa acolo acesta observase ca si agentul era baut si a sunat la 112, constatandu-se ca politistul avea o alcoolemie mai mare decat a celui pe care-l oprise in trafic. Totul s-a intamplat in judetul Arad.

Conform reprezentantilor Politiei Judetene Arad, un subofiter este cercetat dupa ce s-a constatat ca era baut in timpul programului de lucru. Acesta facea parte dintr-un echipaj rutier care a oprit in trafic, pe raza localitatii aradene Boftei, un autoturism condus de un barbat ce bause. soferul fusese testat cu aparatul alcooltest de catre politisti, rezultand o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur in aerul expirat, astfel ca a fost transportat de echipaj la spital, in orasul Ineu, pentru recoltarea de probe biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

La spital, soferul a sesizat ca si unul dintre agentii care l-au oprit era baut, astfel ca a sunat la 112 sa-l reclame, un alt echipaj venind la fata locului pentru a-l testa pe subofiter.

Politistul, care facea parte dintr-un echipaj de politie, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, pe linie rutiera, a depistat in trafic un barbat in timp ce conducea un autoturism avand o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur aer in aerul expirat. intrucat s-a dispus recoltarea de probe biologice, pe timpul conducerii conducatorului auto la spitalul orasenesc Ineu, acesta a apelat 112, sesizandu-ne cu privire la starea vadita de alcoolemie a unui coleg, membru al echipajului de politie. Subofiterul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur in aerul expirat”, a declarat, joi, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Arad, Lorena Radu.

Conform sursei citate, “luand la cunostinta de starea colegului nostru, conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Arad a dispus de indata cercetarea prealabila a agentului de politie, urmand ca la finalul verificarilor sa fie luate masurile legale”.

Sursa: News.ro

Exit mobile version