TIMISOARA. Doi politisti, un barbat si o femeie, au fost loviti si amenintati cu moartea de un barbat si fiul acestuia. Cei doi agresori au fost arestati preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzati de ultraj.
Judecatoria Timisoara a decis arestarea pentru 30 de zile pe numele unui barbat si al fiul sau, dupa ce acestia au atacat o politista si pe colegul ei de echipaj, care in urma atacului au necesitat 1-2 zile de ingrijiri medicale. Cei doi agresori i-au si amenintat pe politisti cu moartea.
Totul s-a intamplat sambata, in 23 ianuarie, atunci cand cei doi politisti s-au dus la o locuinta din Biled pentru a aplana un conflict. Imediat ce au ajuns la fata locului, oamenii legii au fost luati la bataie, iar agresorii i-au amenintat ca-i omoara.
In urma loviturilor, cei doi au avut nevoie de ingrijiri medicale. Atacatorii vor raspunde pentru ultraj.
Foto: Arhiva