Opinia Timisoarei

Politistii care l-au prins pe cutitarul din Timisoara care a injunghiat 3 femei si a ucis o prostituata au primit diplome de merit!

TIMISOARA. Zi importanta pentru politistii locali. Joi a avut loc prima premiere de cand a fost transformata institutia in politie locala. Cei 3 oameni ai legii care l-au prins pe cutitarul din Timisoara au primit diplome de merit de la viceprimarul Adrian Orza.


Barbatul injunghiase intr-o singura zi 3 femei, chiar pe strada, ziua in amiaza mare, iar la sfarsitul saptamanii a ucis o prostituata in Calea Sagului. El a fost retinut chiar dupa ce a atacat ultima victima, pe bulevardul Cetatii. Tipetele de ajutor ale celei de-a treia femei atacate au fost auzite de un echipaj al Politiei Locale care patrula in zona. Cei 3 oameni ai legii au intervenit si l-au prins pe agresor, fapta ce le-a adus diplome de merit pentru rezultate profesionale deosebite.

„Acum trebuie sa mentinem standardele, nu putem sa coboram si sa ne culcam pe o ureche. Am colegi foarte buni. A fost o situatie speciala si am iesit toti trei in strada. E o multumire aceasta diploma. De multe ori, prima se duce, dar diploma ramane”, a spus, mandru, Virgil Jurconi, unul dintre premiati. Barbatul lucreaza in politie de 4 ani de zile si este prima diploma pe care o primeste. Colegii sai, Dorin Suciu si Ion Adrian Ciurariu, si-au etalat si ei cu mandrie diplomele.

„Munca de politist nu este deloc usoara, e imprevizibila, pentru ca nu stii niciodata ce se poate intampla, este o munca foarte grea, dar si foarte frumoasa. De cand ne-am infiintat, am reusit si lucruri bune, dar cred ca avem si sincope. Din pacate, suntem blocati de guvern si nu putem sa ajungem la efectivul necesar. Noi am vrea sa avem politisti in toate parcurile si peste tot, dar toate celelalte probleme fac ca prezenta in strada sa fie diminuata”, a explicat Dorel Cojan, director adjunct Politia Locala.

Si viceprimarul Adrian Orza, cel care s-a decis sa-i premieze pe oamenii legii, crede ca munca politistilor este destul de grea. Edilul spune ca fapta lor este una deosebit de importanta, mai ales in circumstantele actuale ale tarii.

„Daca am fi trait intr-o tara asezata din punct de vedere social, fapta dumneavoastra ar fi trecut neobservata. Oamenii au nevoie de siguranta pe strada. Va cer fermitate in aplicarea legii, fie ca e vorba de o anumita etnie, de o anumita apartenenta religioasa sau de cetatenia unui om care deranjeaza sau incalca legea. Stiu ca aveti si probleme familiale, dar purtati o uniforma. Se intampla lucruri in Timisoara care deranjeaza opinia publica, unii isi permit sa sfideze pentru ca exista carente ale legii. Ceea ce au facut colegii dumneavoastra este un act laudabil”, le-a spus viceprimarul, cerandu-le inca o data fermitate in aplicarea legii politistilor locali prezenti la momentul inmanarii diplomelor.

Foto: Dariana Dragos

Exit mobile version