Din referatul DNA cu propunere de arestare pentru 15 politisti si vamesi de la PTF Naidas reiese ca politistul de frontiera Cristian Daniel Luca ai povesteste, an octombrie 2010, unuia dintre investigatorii sub acoperire un episod anterior, cand el si colegii sai au fost obligati sa ascunda banii primiti ca mita din cauza unui control, subliniind ca „erau atat de multe bancnote, aicat nu aveau unde sa le ascunda, astfel ancat sa nu fie sesizati”.
Astfel, politistul de frontiera marturiseste cum a fost nevoit sa ascunda banii sub pres sau sub covoare, dar si in alte locuri mai ferite ale ancaperilor unde isi desfasurau activitatea.
„Luca: si-am luat din ei! Deci, nu toti! si-am pus la vames. Aveau pres din ala gros, care nu se cunostea cand calcau cu piciorul…Am pus acolo, am pus sub covor pe la noi prin camera…Acolo era o chiuveta…in noaptea aia o curs chiuveta, dar culmea, nu mai erau banii acolo!”, ar fi spus politistul de frontiera, potrivit unei interceptari.
Pe de alta parte, in acelasi document al DNA, procurorii descriu si activitatea infractionala a uneia dintre vamesele de la Naidas, Camelia Mihaila. Aceasta era unul dintre sefii de tura care asigura ampartirea antre vamesi si politisti a sumelor stranse an timpul unei ture. Potrivit procurorilor, femeia participa activ si frecvent la luarea de mita si avea idei pentru o mai buna organizare a acesteia. De altfel, intr-un dialog ambiental interceptat la sfarsitul lunii noiembrie 2010, aceasta spune: „Eu i-am zis lui Ticu sa ampartim seara! Dar el zice „Nu, ca nu cred ca mai vine nimeni”.
Totodata, antr-o discutie dintre un politist de frontiera si un investigator sub acoperire, acesta din urma afla ca Mihaila a transmis ca nu vrea sa primeasca banii la ea acasa, pentru „ca nu stie barbatu-su, ca o sparge”.
De asemenea, procurorii DNA consemneaza ca femeia a primit in mod repetat sume de bani sau alte bunuri. Pe 28 noiembrie 2010, Mihaila a primit 1.350 de euro de la un politist de frontiera reprezentand o parte din suma incasata cu titlu de mita pentru un transport ilegal de tigari efectuat de unul dintre traficanti.
Potrivit aceluiasi referat, seful PTF Naidas, Valentin Ionica Baragan, avea rolul de a-si anunta subordonatii cand erau controale pe linie ierarhica, an schimbul acestor servicii primind sume cuprinse antre 50 si 500 de euro, dar si tigari si sticle de whisky.
Curtea de Apel Bucuresti a emis, miercuri, mandate de arestare preventiva, pentru 29 de zile, pe numele a 15 politisti de frontiera si vamesi de la Punctul de Trecere a Frontierei Naidas, insa decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.
Potrivit anchetatorilor, aceste reguli erau prestabilite intre vamesi, politisti de frontiera si traficantii de tigari, astfel ca, in momentul in care se dadea mita, nu se purta niciun fel de dialog, fiind doar folosita una dintre cel trei metode.
Mita frateasca: „jumi-juma”
Anchetatorii mai spun ca banii obtinuti ca mita de catre vamesi si politisti se colectau intr-un fond comun, care, la sfarsitul unui schimb, se imparteau egal intre cele doua categorii de functionari.
Din datele obtinute de procurorii DNA, reiese faptul ca cei de la Vama Naidas se intelegeau mai bine decat colegii din alte puncte de frontiera.
Daca vamesii de la Siret isi strangeau „agoniseala” intr-o galeata, cei din vestul tarii preferau caciula de blana. Banii erau varsati in caciula din ora in ora, iar, la sfarsitul turei de lucru, erau impartiti in mod egal, pentru a nu exista neintelegeri.
Astfel, la Siret cota era de un sfert din castig pentru politistii de frontiera si trei sferturi pentru vamesi.
Mita de gurmand: doua jamboane de porc si 3 kile de vegeta
Inregistrarile ambientale facute in timpul anchetei la PTF Naidas au scos la iveala adevarate targuieli cand venea vorba de impartitul banilor pe ture.
Conform acestor inregistrari, la un moment dat, un vames a fost taiat de la „ratia baneasca” pentru ca a preferat sa ia „doua jamboane de porc si trei kile de vegeta”.
Transcrierea unei inregistrari realizate de DNA, citata de Mediafax:
„Iovu: Doua jamboane de porc?
Borceanu: Un milion doua sute unul, doua milioane patru sute sunt amandoua.
Iovu: si mai ce?
Borceanu: Trei kilograme …
Balba: De Vegeta.
Iovu: Dar pentru cine? Pentru Baragan?
Borceanu: Pentru ei, acia…”
Din transcrierea acestor inregistrari mai reiese ca lucratorii de la PTF Naidas luau in permanenta tigari, sticle de whisky (J&B, Jack si Ballantines) si ca, atunci cand luau produse, primeau mai putini bani din cota finala impartita.
La vamesi, femeia aduce bani in casa
Un alt caz inedit surprins in timpul anchetei de la Naidas este acela al unei lucratoare despre care colegii acesteia spuneau ca nu ar fi avut permisiunea sotului sa ia mita.
Conform unei inregistrari din 28 noiembrie 2010, cand a primit atat pentru ea, cat si pentru alti lucratori vamali suma de 1.350 de euro, doi vamesi discutau despre aceasta suma primita ca mita, pentru un transport ilegal de tigari.
„Soare: astia sunt ai nostri …. astia-s ai lui doamna Camelia.
Grund: Cati is la Camelia?
Soare: Numara-i!
Grund: 13 jumatate (1.350 euro)….
Grund: Asa. Mergi acum sa-i dai lui Camelia?
Soare: Nu, c-o zis ca … nu-i acasa. Ca nu stie barba’su c-o sparge, o zis. Zice: «nici nu vreau sa ma gandesc…»”
Desi primeau o grama de bani de la traficanti, politistii si vamesii ii tratau pe acestia cu dispret.
„Gheorghe Verdet (G.V.): Cate ai? Cinstit acum.
Alina Lavinia Radu (ALR): 20 am
GV: 20. 20 de euro!
ALR: Da. Uite, i-am pus in bord.
GV: Pune-i aicea ma! Da-i in p…. mea!
ALR: Aicea?
GV: Pai corect! Asa ma! Asa trebuie lucrat, mai copii”.
Seful care tine de „sase”
Pe de alta parte, procurorii anticoruptie arata in documentul prin care cer arestarea preventiva a sefului de la PTF Naidas, Valentin Baragan, ca acesta si-a anuntat subalternii cel putin o data de riscul existentei unor controale.
Discutie intre seful PTF Naidas, Valentin Baragan si vamesii Dalibor Iovanovici si Valentin Pocol:
„Valentin Pocol: (VP) Deci, in momentul asta nu intra o tigara in tara!
Dalibor Iovanovici (DI): Pai, da. Ieri care am facut un control amanuntit ….
Valentin Baragan (VB): Aveti grija, da.
DI: Da.
VP: Da? Deci nu intra o tigara. Da-l in p… mea, zece zile nu moare nimeni. Asa o zis si ….zece zile sa nu miste nimic!
DI: Asta e.
VB: Aveti grija la intrare… (….)
V.B.: Materiale de inregistrare, cu pixuri, cu ochelari, nu poti sa sti.
VP: Vor sa organizeze niste flagrante. Nu lasati nicio tigara. Deci, acuma m-a sunat de la Bucuresti. Jur!”.
Procurorii anticoruptie relateaza un alt caz inedit, cand unul dintre politistii de frontiera de la Naidas i-a povestit unuia dintre investigatori sub acoperire cum in cazul unui control mai vechi s-a ajuns la ascunderea banilor sub un covor si intr-o chiuveta.
„Si-am luat din ei! Deci nu toti! Si-am pus la vamesi. Aveau pres din ala gros, care nu se cunostea cand calcai cu piciorul…. Am pus acolo, am pus sub covor pe la noi prin camera… Acolo era o chiuveta… Deci… in noaptea aia o curs chiuveta…Dar culmea, nu mai erau banii acolo!”